România a beneficiat de peste 60 miliarde euro, net, în urma apartenenței la Uniunea Europeană

Ștefan Radu Oprea, ministrul Economiei, a declarat că fondurile Uniunii Europene accesate de România de la aderare (2007) şi până in septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, în timp ce soldul fluxurilor, sumele primite minus contribuţii ale României la bugetul UE a depăşit 60 de miliarde de euro.

Ministrul a mai spus că economia noastră şi nivelul de trai au crescut de când suntem membri UE cu posibilitatea accesării fondurilor europene şi a avantajelor pieţei comune.

„Cum ar fi arătat economia României fără apartenenţa la piaţa unică şi fără fonduri europene? Este o întrebare la care am încercat să răspund astăzi în faţa a peste 600 de membri PES Activists. Cred că sunt câteva cifre care spun foarte mult despre evoluţia economiei României, prin comparaţie între 2007 şi astăzi: PIB-ul nominal era în 2007 – 404,7 miliarde lei, în 2022 – 1401,3 miliarde lei; În perioada 2007 – 2022, România a avut o creştere economică medie anuală (creştere PIB real) de 3.04%, a doua cea mai mare din regiune, dupa Polonia (3.83%), peste media UE27 de 1.2%. Salariul minim brut pe economie a crescut de la 390 lei la 1 ianuarie 2007, la 3.300 lei la 1 ianuarie 2024”, scrie ministrul Economiei pe Facebook.

Ştefan Radu Oprea precizează că „fondurile UE accesate de România de la aderare (2007) şi până in septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, în timp ce soldul fluxurilor (sume primite minus contribuţii ale României la bugetul UE) a depăşit 60 de miliarde de euro”.

„PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare a înregistrat o creştere de la 40% media UE27, în 2006, la 76% in 2022. România a depaşit Grecia, Ungaria si ne apropiem de Polonia”, mai spune ministrul.

Ştefan Radu Oprea menţionează că este evident faptul că economia noastră şi nivelul de trai au crescut de când suntem membri UE cu posibilitatea accesării fondurilor europene şi a avantajelor pieţei comune.

„Aş da însă şi un alt exemplu în contextul vocilor extremiste care spun că ar trebui să reconsiderăm locul nostru de Stat Membru al Uniunii Europene. În Marea Britanie dezinformarea premergătoare Brexitului spunea că britanicii cheltuiesc mai mulţi bani cu bugetul UE decât primesc. Astăzi, ultimele date arată că decizia de părăsire a Uniunii Europene a costat economia UK 160 de miliarde de euro. Viaţa cetăţenilor s-a scumpit, iar mediul de afaceri suferă prin barierele în calea comerţului pe care le resimte”, mai afirmă Oprea.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primarul Constanței vrea să folosim biciclete la fel de mult ca în Viena, care are 1.654 de kilometri de piste

Dum ian. 28 , 2024
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat că vrea „să ne deplasăm” mai mult cu bicicleta. Așadar, se include cumva și pe el în ecuație, deși nu a fost văzut niciodată în public folosind o bicicletă. Ar fi și greu să o facă, pentru că locuiește în Eforie. Dimpotrivă, mai multe […]

V-ar putea interesa și: