Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a participat miercuri, 10 ianuarie, în Oeiras, Portugalia, la ceremonialul de ridicare a drapelului național al României, la sediul Comandamentului Forței pentru Sprijin și Lovire a NATO – STRIKFORNATO.
Astfel, la începutul anului în care se împlinesc două decenii de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, țara noastră a devenit al XV-lea membru al celui mai puternic grup naval de lovire al NATO.
Parteneriatul dintre Forțele Navale Române și STRIKFORNATO a început în anul 2019, iar în ultimul an s-a consolidat inclusiv prin participarea cu ofițeri la activitățile și misiunile executate de Comandamentul Aliat Întrunit, în zona de responsabilitate a NATO.
STRIKFORNATO reprezintă Comandamentul Aliat Întrunit, cu accent pe domeniul maritim, care înglobează capabilități cu capacitate foarte ridicată de lovire, precum grupuri de luptă a portavioanelor, grupuri expediționare și grupuri de lovire formate din crucișătoare, distrugătoare și fregate.
Agenda șefului Statului Major al Forțelor Navale a cuprins o întâlnire bilaterală cu comandantul STRIKFORNATO și al Flotei a VI-a a Statelor Unite ale Americii, viceamiralul Thomas E. Ishee, în cadrul căreia au fost purtate discuții cu privire la importanța Comandamentului Aliat Întrunit pentru sistemul de securitate al Alianței, precum și a faptului că România și Lituania au devenit state membre ale Forței pentru Sprijin și Lovire a NATO