Administrația Națională Apele Române, în calitate de Beneficiar, alături de Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, în calitate de manager proiect, au lansat proiectul major “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE Faza II (2014-2020)” în cadrul unei conferințe de presă organizată la Constanța în data de 19 aprilie 2022.
Proiectul are ca termen estimat de finalizare 31.12.2023. Valoare totala a acestuia este de 3,805,641.720,80 lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile eligibile obținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar restul de 15% este cofinanțat de la bugetul de stat.
Investițiile vizate de acest proiect major acoperă 11 zone, delimitate astfel: Zona Stăvilare Periboina-Edighiol; Zona Mamaia; Zona Tomis; Zona Agigea; Zona Eforie; Zona Costinești; Zona Olimp; Zona Jupiter-Neptun; Zona Balta Mangalia-Venus-Aurora, Zona Mangalia-Saturn, Zona 2 Mai.
Pentru fiecare dintre cele 11 zone ale proiectului au fost identificate schemele de amenajare costieră ce cuprind în principal diguri, epiuri și lucrări de înnisipare rezultând: reabilitarea a două stăvilare, protecție costieră pe o lungime de 30,54 km și suprafață de plajă nou creată de aproximativ 250 de hectare.
Scopul proiectului este să asigure adaptare la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscului prin protecția la eroziune a liniei țărmului în condiții medii anuale și în timpul evenimentelor cu perioadă de recurență de până la 1/100 ani, pentru o durată de viață proiectată de 50 ani.
Proiectul are printre obiectivele principale protecția zonei costiere a litoralului Mării Negre pe teritoriul României de efectele eroziunii și reducerea pagubelor asupra populației, prin derularea unui amplu program de lucrări de reabilitare și protejare a liniei țărmului, a terenurilor adiacente și a ecosistemelor de uscat și marine.
Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor, Obiectiv specific 5.1 Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră.
poate de scoici