România, țara formelor fără fond. Cazul agenților Zip Escort din mall-uri

Dacă ați intrat, în aceste luni, într-unul din mall-urile din Constanța, cu siguranță că ați trecut pe lângă un agent de pază care v-a luat temperatura.

Măsura a fost impusă de autorități pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Bună, rea, e în vigoare și acum și trebuie respectată.

În multe din magazine, verificarea aceasta este pur formală. La VIVO, de pildă, unde această sarcină revine unor agenți de pază ai firmei Zip Escort. Practic, aceștia nu-ți iau temperatura, ci îndreaptă spre tine termometrul și-l iau repede-repede, înainte de a fi citit ceva.

România este, cum spunea Titu Maiorescu, țara formelor fără fond, iar Zip Escort este cel mai bun exemplu. Ne facem că luăm temperatura, că respectăm legea, dar de fapt nu facem nimic. Dacă cineva infectat cu Sars-Cov-2 trece de acest fals triaj și îmbolnăvește pe o parte din clienții mall-ului, cine răspunde? Zip Escort? VIVO? Sau noi, oamenii simpli, care vom suporta din banii noștri nota de spitalizare?

Probabil că pe cei de la firma de protecție nu prea-i interesează aspectul. Financiar, stau bine. În 2019 au avut o cifră de afaceri de 46.705.997 lei și un profit de 8.546.380 lei, potrivit Confidas.ro. Cu un an în urmă au fost pe locul 39 în clasamentul celor mai profitabile firme din județul Constanța. Datele pe 2020 nu sunt încă publicate. Vom reveni.

Acționarii firmei sunt, cu câte 50%, soții Radu Iulian și Radu Zoe Paula.

Probleme la Înalta Curte de Casație și Justiție

În aprilie 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, trei persoane reţinute în dosarul celor aproape 20 de percheziţii domiciliare efectuate în urmă cu două zile atât în municipiul Bucureşti, cât şi în Ilfov, Constanţa, Vâlcea, Buzău, Braşov şi Brăila.

„Iniţial, în dosar au fost reţinute patru persoane, însă una a fost plasată sub control judiciar. Potrivit unor surse, reţinut în cauză şi ulterior plasat sub control judiciar ar fi Iulian Radu, al cărui nume este legat de firma de pază ZIP. Acesta este suspectat, conform surselor mai sus precizate, de evaziune fiscală şi spălare de bani, în formă continuată. (…).”, scria atunci Ziua de Constanța.

Prejudiciul creat este estimat la 5.000.000 de lei, suma totală spălată fiind de aproximativ 13.000.000 de lei.

Cercetările au durat trei ani, iar dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel București. Obiectul dosarului este ,,infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23)”, iar pe lângă Radu Iulian mai sunt inculpate 108 persoane. Parte civilă în dosar este Ministerul Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În data de 17 decembrie 2020, în încheierea finală a Camerei Preliminare, completul de judecată a constatat „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1419/D/P/30.01.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., a administrării probelor (cu excepţia celor excluse prin încheierea de şedinţă din data de 06.08.2020) şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Respinge cererile de restituire a cauzei la Parchet. Dispune începerea judecăţii. (…). Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.12.2020.”.

Pe 26 februarie 2021, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Peste 42% din profesorii constănțeni s-au vaccinat împotriva covid

mar mai 18 , 2021
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat câți profesori s-au vaccinat împotriva covid. Potrivit raportării de vineri, 14.05.2021, situația este următoarea: cadre didactice: 2853 stat, 200 privat; personal auxiliar: 328 stat, 53 privat; nedidactic: 605 stat, 106 privat. Datele se raportează la un total de: cadre didactice după cum urmează: STAT- […]
vaccin covid constanța

V-ar putea interesa și: