România vrea să atragă turiști străini. A început recent o campanie de outdoor de promovare în Paris, iniţiată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT). Între 6 și 26 septembrie, cu un buget de 111.000 de euro, mai multe bannere sunt afișate pe autobuze și în unele zone din Orașul Luminilor. Firma organizatoare este JC Decaux, una din cele mai celebre din Franța, aceasta având exclusivitate pe reţeaua de panouri de 8 mp, precum şi pe autobuzele turistice din Paris.
Obiectivele promovate sunt Transfăgărăşanul, Mănăstirea Suceviţa şi Castelul Peleș. Nimic din Constanța, nici măcar vestitul Cazino.
„Bugetul campaniei este în valoare de 563.569,20 lei/111.000 euro cu TVA 0%. Acţiunea se încadrează în prevederile H.G. nr 20/2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing şi promovare turistică şi a Programului multianual de dezvoltare a destinaţiilor şi formelor şi produselor turistice. Firma organizatoare este JC Decaux, aceasta având exclusivitate pe reţeaua de panouri de 8mp, precum şi pe autobuzele turistice, în scopul colantării”, a transmis MEAT.
Conform aceleiaşi surse, obiectivele turistice promovate au fost alese „ţinând cont de rezultatele studiului realizat de firma americană Horvath”, pentru promovarea brandului turistic al României pe piaţa franceză fiind evidenţiate două forme de turism importante: turismul în natură şi turismul cultural.
Recomandare: Cum va arăta plaja din Mamaia peste cel puțin doi ani
În consecinţă obiectivele turistice selectate au fost: Transfăgărăşan şi Mănăstirea Suceviţa pentru cele 103 panouri publicitare şi Castelul Peleş pentru cele 17 autobuze turistice.
„Fotografia care ilustrează Transfăgărăşanul a fost selectată pentru componenta de natură, acesta fiind considerat unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Totodată, pentru cultură a fost aleasă o fotografie cu Mănăstirea Suceviţa, înscrisă în patrimoniul mondial al UNESCO. Mănăstirile sunt, de asemenea, printre principalele puncte de atracţie pentru turiştii francezi. Castelul Peleş a fost selectat pentru cea de-a doua etapă a campaniei, pentru autobuzele turistice”, a precizat ministerul.
MEAT a anunţat luni că derulează, până în 26 septembrie, o campanie de promovare a României ca destinaţie turistică, la Paris.
„Campania outdoor are, astfel, scopul de a atrage atenţia publicului francez asupra României ca destinaţie turistică şi de a transmite un mesaj de impact, cu accent pe patrimoniul cultural şi natural al ţării noastre. Acţiunea se derulează în două etape: prima a constat în afişarea, în perioada 06 – 12 septembrie a.c., a două imagini reprezentative pentru ţara noastră pe 103 panouri publicitare de mari dimensiuni (8mp), în punctele cheie din centrul Parisului, iar a doua etapă, care se desfăşoară în perioada 13 – 26 septembrie a.c., a vizat colantarea celor 17 autobuze turistice folosite pentru vizitarea punctelor cheie din capitala franceză”, a explicat MEAT.
Ministerul estimează că această campanie ”va beneficia de o expunere semnificativă”.
„Toate panourile se găsesc în poziţii cu vizibilitate mărită în oraş, unul dintre acestea aflându-se chiar pe celebrul bulevard Champs-Élysées. Se estimează, totodată, că această etapă a campaniei va ajunge la peste 15 milioane de persoane, din care aproximativ 2,5 milioane din rândul francezilor cu studii superioare şi un buget mare pentru vacanţe şi călătorii”, au transmis oficialii ministerului.
Potrivit acestora, în ceea ce priveşte a doua etapă, cele 17 autobuze turistice vor circula pe cea mai populară rută turistică din Paris, trecând pe lângă principalele obiective şi atracţii ale oraşului.
„Conform cercetării iniţiale, reţeaua de autobuze turistice oferă cea mai mare vizibilitate pe piaţa pariziană, cu aproximativ 27 de milioane de vizualizări pe acest traseu pe durata celor două săptămâni de campanie”, a explicat MEAT.
Perioada de desfăşurare a campaniei coincide cu începutul Cupei Mondiale de Rugby, al treilea cel mai mare eveniment sportiv la nivel mondial după Campionatul Mondial de Fotbal şi Jocurile Olimpice, organizat în acest an în Franţa.
Potrivit oficialilor MEAT, piaţa franceză reprezintă o piaţă prioritară pentru România, conform statisticilor oficiale Franţa clasându-se în topul primelor 10 ţări ai căror cetăţeni vizitează ţara noastră.
Totodată, Consiliul de Brand Turistic Naţional situează Franţa printre cele 7 ţări declarate ca fiind prioritare pentru promovarea turistică externă, alături de state precum Italia, Germania, UK, Israel, Spania sau Polonia.
„Parisul, ales pentru desfăşurarea campaniei, este al doilea pol economic urban european, al şaselea oraş ca mărime la nivel mondial şi unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, cu un număr estimat de 17 milioane de turişti”, a mai transmis ministerul.
Litoralul românesc, ocolit de străini
Turismul de pe litoralul românesc începe din ce în ce mai mult să fie o afacere locală. Când spunem locală, ne referim la România. Turiștii străini sunt din ce în ce mai puțini.
Datele publicate de Institutul Național de Statistică spun un adevăr pe care mulți nu vor să îl audă: în ultimii zece ani, numărul turiștilor străini care au venit în vacanță în județul Constanța a scăzut cu aproape 18%. În aceeași perioadă, în Iași s-au înregistrat creșteri de 134%, în Cluj de 63%, în Sibiu cu 18%. Aveți la finalul articolului un infografic.
De ce nu vin totuși turiștii străini? Din mai multe motive. Mulți dintre ei preferă Bulgaria și Turcia – cu servicii all inclusive extinse și cu prețuri mai mici, în multe cazuri, sau Grecia, magnet pentru vizitatori din întreaga lume, cu ale cărei peisaje, condiții, ospitalitate și istorie cu greu ne putem compara.
Există însă și cauze locale. Iată ce scriam anul trecut și mai nimic nu s-a schimbat de atunci: Opt motive pentru care ar fi bine să evitați litoralul românesc în vara aceasta. Pe scurt: prețuri mari, servicii de calitate necorespunzătoare, infrastructură deficitară (atât de transport, cât și de petrecere a timpului liber), lipsa din ce în ce mai acută a spațiilor verzi, prezența, de decenii, a câinilor fără stăpân.
Anul aceste este și mai rău. De pildă, Muzeul arheologic Histria va fi închis toată vara, ca să nu pună în pericol turiștii. Așadar, dacă vrei să vezi muzeul celei mai vechi așezări urbane din România pur și simplu nu poți.
Din păcate, nici perspectivele de a atrage mai mulți străini nu sunt deloc optimiste.
Direcția Județeană de Statistică din Constanța a anunțat că în anul 2022 sosirile turiștilor străini în județul Constanța au crescut cu 15,1%, iar numărul nopților petrecute de aceștia în județul nostru a crescut cu 19,5%. Cei mai mulți turiști străini au fost din SUA, Germania, Regatul Unic, Turcia și Italia. Au fost și 3.000 de turiști din Asia și 700 din Africa.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2022 au însumat 1253,5 mii, cu 1,2% mai puține față de cele din anul 2021. În anul 2022, sosirile turiștilor români în structurile e primire turistică cu funcțiuni de cazare din județ au reprezentat 96,5% în timp ce turiștii străini au reprezentat 3,5%, cu 0,5 puncte procentuale mai mulți decât în anul 2021.
„Se poate observa o prezență mai redusă a turiștilor străini în județul Constanța față de media la nivel național unde proporția sosirilor de turiști străini în anul 2022 a fost de 14,0% în total”, notează DJS Constanța.
Cea mai mare pondere în totalul turiștilor străini au deținut-o cei sosiți din Europa (73,7% din totalul sosirilor de turiști străini, cei mai mulți fiind turiștii din Uniunea Europeană), urmați de sosirile turiștilor din America de Nord (16,0% din totalul sosirilor de turiști străini). La nivel de ţară de rezidenţă a turiştilor străini, primele 5 ţări din care au sosit turişti străini în judeţul Constanţa, în anul 2022 au fost Statele Unite ale Americii, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Turcia și Italia.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în anul 2022 au fost în număr de 4106,1 mii, cu 9,5% mai puține decât cele înregistrate în anul 2021. În anul 2022, din numărul total de înnoptări, cele ale turiștilor români au reprezentat 96,5% în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 3,5%, o proporție cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât cea din anul 2021 (2,6%). Similar cu structura observată în cazul sosirilor, cea mai mare pondere a numărului de înnoptări în totalul înnoptărilor turiștilor străini, a fost deținută de înnoptările turiștilor din Europa (75,0% din înnoptările turiştilor străini), urmată de înnoptările turiştilor din America de Nord (15,5% din înnoptările turiştilor străini).
Durata medie a şederii în anul 2022 a fost de 3,28 zile pentru turiştii români şi de 3,25 zile pentru turiştii străini. Durata medie a şederii pentru toţi turiştii sosiţi în anul 2022 în judeţul Constanţa a fost de 3,28 zile, mai mică față de cel din anul 2021 (3,58 zile).
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2022 a fost de 42,4%, mai mic cu 3,7 puncte procentuale față de anul 2021.
În ce privește distribuția sosirilor de turiști pe tipuri de structuri de cazare turistică, s-au înregistrat scăderi la toate tipurile de structuri, în afară de hoteluri și campinguri (unde se poate observa o creștere de 0,6%, respectiv 22,1%). Numărul înnoptărilor în hoteluri este însă mai mic în anul 2022 față de anul 2021 cu 8,4%.
Iată lista cu țările de unde au sosit turiști străini. Prima cifră este cea a numărului de turiști, a doua cea a înnoptărilor. Se cuvine o observație. Pe primul loc este SUA, dar majoritatea americanilor care ajung în Constanța nu sunt turiști, ci au legătură cu baza militară americană din comuna Mihail Kogălniceanu.
- S.U.A. 6344 – 19709
- Germania 4402 – 14867
- Regatul Unit 4500 – 15101
- Turcia 2220 – 5525
- Italia 2035 – 8423
- Franța 2033 – 6632
- Bulgaria 1609 – 4566
- Republica Moldova 1545 – 3967
- Polonia 1532 – 5011
- Grecia 1460 – 7212
- Ucraina 1196 – 3493
- Olanda 1151 – 3295
- Spania 1103 – 6356
- Austria 964 – 3218
- Israel 964 – 2488
- Belgia 836 – 2962
- Canada 699 – 2331
- Elveția 465 – 1278
- Egipt 462 – 1224
- Norvegia 459 – 1171
- Ungaria 385 – 1054
- Danemarca 381 – 959
- Suedia 368 – 1082
- Republica Cehă 371 – 893
- Portugalia 330 – 977
- Irlanda 302 – 892
- Federația Rusă 302 – 815
- China 285 – 2194
- Serbia 276 – 674
- Belarus 255 – 901
- Slovacia 222 – 511
- Lituania 182 – 543
- Republica Arabă Siriană 162 – 875
- Letonia 146 – 435
- Filipine 145 – 358
- Croația 134 – 488
- India 133 – 428
- Slovenia 136 – 509
- Iordania 119 – 498
- Finlanda 117 – 326
- Estonia 115 – 360
- Iran 107 – 186
- Cipru 104 310
- Alte ţări 2662 – 7017
Total turişti străini 43.718 – 142.114