România va avea eoliene în Marea Neagră

România este prima țară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea în acest domeniu, a anunțat Ministerul Energiei. Actul normativ va intra în vigoare pe 30 mai, iar ministrul Energiei, Sebastian Burduja, apreciază că până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produși prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră.

„România este prima țară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore. Astăzi, Preşedintele României, domnul Klaus-Werner Iohannis, a promulgat astăzi Legea privind energia eoliană offshore. În 30 de zile, pe data de 30 mai, Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare”, a transmis, marţi, MINisterul Energiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, prin legea promulgată de preşedintele României, „ţara noastră şi-a reconfirmat rolul de lider regional în domeniul energiei”.

„Adoptarea unui cadru legislativ pentru demararea exploatării resurselor eoliene offshore este un demers vital în asigurarea independenţei şi rezilienţei energetice a României. Totodată, prin legea promulgată astăzi, România marchează îndeplinirea unui alt jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, au mai transmis oficialii ministerului.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, apreciază că „România şi-a reconfirmat rolul său de lider regional şi exemplu de bună-practică în domeniul energiei”.

„De astăzi intrăm în linie dreaptă, iar până în 2032 vom avea în Sistemul Energetic Naţional primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră. Sunt onorat că, în mandatul meu de ministru al Energiei, România face primii paşi pentru exploatarea potenţialul său eolian din Marea Neagră: 76 GW putere instalată. În perioadă următoare, pentru Ministerul Energiei este prioritară demararea în cel mai scurt timp a activităţilor premergătoare licitaţiei de atribuire a perimetrelor eoliene offshore. Ne ţinem de cuvânt, aşa cum am promis din prima zi a mandatului: energie sigură, verde şi ieftină pentru toţi românii”, a declarat Sebastian Burduja, citat în comunicatul de presă.

Instituţia precizează că pentru operaţionalizarea investiţiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei va demara, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune şi activităţile de explorare, construcţie a centralelor electrice eoliene offshore şi exploatare a acestora.

„Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care Ministerul Energiei le va concesiona, ţinând cont de: potenţialul eolian al acestora, posibilităţile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum şi de restricţiile impuse de Planul de amenajare a spaţiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversităţii şi mediului înconjurător”, mai transmite Ministerul Energiei.

Potrivit instituţiei, în baza studiului, până la data de 31 martie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore, iar până la 30 iunie 2025 actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să iniţieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune.

„Tot până la momentul 30 iunie 2025, Guvernul va adopta şi valoarea redevenţei pe care concesionarii o vor plăti statului român, aceasta fiind determinată pe baza rezultatelor studiului derulat de către Ministerul Energiei”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului, ca urmare a acestui studiu, perimetrele care vor fi scoase la concesiune vor fi deja validate ca fiind conforme pentru exploatarea energiei eoliene offshore, şi anume:

(a) se află într-o zonă cu potențial eolian ridicat;

(b) amplasarea perimetrului permite evacuarea energiei electrice;

(c) nu afectează biodiversitatea maritimă, inclusiv culoarul de zbor a păsărilor;

(d) poziţionarea perimetrelor nu interacţionează cu alte activităţi economice sau militare din spaţiul românesc al Mării Negre.

Implementarea în România a proiectelor de producere a energiei eoliene offshore implică nu doar concursul Ministerului Energiei, dar şi pe cel al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor (aflată sub SGG, cea care va emite aprobările de dezvoltare), Ministerului Mediului, Transelectrica, ANRE, Ministerului Apărării, Poliţiei de Frontieră etc.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Horia Constantinescu: „Unii dintre contracandidați scot cu disperare de la naftalină tot felul de reportaje despre mine”

mie mai 1 , 2024
Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, spune că unora dintre contracandidații săi le este teamă de el, de aceea îl atacă. Iată ce a scris pe pagina sa de socializare, dis de dimineață. „Mă uit la aparițiile legate de mine în spațiul public și îmi dau seama că unii […]

V-ar putea interesa și: