România sărbătoreşte azi 143 de ani de la votarea Declaraţiei de Independenţă pe 9 mai 1877. În această zi, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor a fost proclamată independenţa României faţă de Imperiul Otoman şi începe războiul pentru independenţă.
Evenimentul l-a făcut pe Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, să se întrebe dacă nu cumva în 1877 România nu a schimbat un stăpân cu altul.
„La 9 mai 1877, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare… Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.
Iar apoi, la numai câțiva ani, Europa facea primii pasi spre unire, dupa ce, cu doar 5 ani inainte, aliații castigau al doilea război mondial, toate in aceeasi zi de 9 MAI! Parca, astfel de evenimente, cu adevărat importante, te fac pe lângă urarea tradițională, sa te intrebi: Ce a ramas din spiritul si statura politica a unui Kogălniceanu, in politica de azi?! Cine si ce războaie se castiga azi, FĂRĂ SE TRAGE NICIUN GLONTE?! Independenta câștigată în 1877, în raporturile cu Turcia, nu cumva ne-a schimbat doar stăpânul de azi?! Europa unita ne va prinde cu adevărat în hora sau doar la cules de sparanghel ne vad?!
Vorbeam in septembrie 2019 de dublu standard si de faptul ca nu suntem «pelicanii» Europei, dar lucrurile au rămas acolo!!!!
Azi, independenți, europeni de mâna a doua, dar SIGUR, ROMÂNI! La multi ani ROMANIA INDEPENDENTA (?!)!”
Horia Constantinescu
Citește și: Cele 4 statui de care Constanța are nevoie
Iată ce spunea Constantinescu în septembrie 2019, când era președintele ANPC.
„Cred că am avut de-a lungul timpului rolul de pelicani ai Europei sau ai unora dintre comercianţii Europei, în sensul că aceştia trimiteau orice produs şi noi aveam cumva rolul doar de-al înghiţi.”
Horia Constantinescu a folosit comparația pentru a explica dublul standard. Acesta și Paul Anghel, director în ANPC, au cerut din străinătate produse alimentare de larg consum. În total, comisarii au comparat etichetele a peste 20 de produse. În 90 la sută din cazuri au descoperit diferenţe de calitate.