Armata Rusiei a efectuat joi, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, teste masive ale forţelor nucleare strategice, fiind lansate numeroase rachete din Marea Barents şi din Marea Ohotsk, informează agenţiile de presă Tass şi Associated Press.
„Exerciţiile forţelor nucleare strategice au avut loc joi, 11 octombrie, la ordinul preşedintelui şi comandantului suprem Vladimir Putin”, anunţă armata rusă.
Submarine atomice ruse şi bombardiere strategice au lansat rachete din Marea Barents şi din Marea Ohotsk.
„Rachete balistice au fost lansate din submarine, iar avioanele au testat rachete de croazieră, în zona mărilor Barents şi Ohotsk; la exerciţii au participat şi avioane strategice, care au decolat de la bazele aeriene Engels, Ukrainka şi Şaikovka”, transmite Ministerul rus al Apărării.
Toate rachetele au atins ţintele din poligoane.
Sistemele ruse pentru detecţia armelor atomice au depistat cu succes lansările, precizează armata rusă.
Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, exerciţiile, care intervin pe fondul tensiunilor cu Occidentul, au avut rolul de a testa organizarea sistemului de comandă militară de la centrul de control spre unităţile militare regionale.