Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și Compania Națională Tarom promovează un plan strategic pentru a reconecta destinații turistice majore, în scopul facilitării accesului turiștilor români către Litoral, Delta Dunării, Bucovina, Maramureș, Transilvania, Banat etc.
În acest sens s-au purtat discuții pentru a reintroduce zboruri începând cu data de 16 iulie 2020 pe rutele Constanța – Timișoara, Constanța – Cluj și Constanța – Oradea, cu câte două frecvențe pe săptămână, în zilele de joi și duminică.
Decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari orașe, de litoral, vine în urma consultărilor dintre Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin Direcția Generală Turism, Prefectura Constanța, Primăria Oradea, Primăria Timișoara și Primăria Cluj Napoca, împreună cu TAROM, în contextul în care se estimează că cei mai mulți dintre români vor alege, în acest an, să își petreacă vacanța de vară în țară. Conform statisticilor elaborate de către asociațiile de promovare a turismului se preconizează ca doar 20% dintre cei care vor pleca anul acesta în concediu, vor alege destinații externe.
„Acum că restricțiile încep să se ridice, ne reluăm activitatea și facem ce știm mai bine, conectăm România, intern și internațional. Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură și rapidă călătoriilor cu mașina sau trenul pe distanțe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanță, în țară. Dacă distanța de la Timișoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, același drum, durează doar o oră, în condițiile de siguranță incomparabile. Știu că mulți români așteptau introducerea acestor rute și sunt convins că, având această facilitate, mulți dintre noi vom redescoperi România și vom contribui la susținerea turismului autohton. Semnalele de solidaritate cu business-urile românești, pe care le primim tot mai des, încep să ne redea optimismul și încrederea că împreună putem depăși perioada grea prin care am trecut.”
George Barbu, director general TAROM
„Având în vedere situația actuală globală generată de pandemia de coronavirus, care ne oferă oportunitatea de a stimula turismul din țara noastră, ne dorim să dezvoltăm acest parteneriat cu Tarom, să oferim pasagerilor noștri o opțiune de a călători rapid către diverse zone ale țării. De asemenea, și operatorii de turism vor contribui la definitivarea vacanțelor sau a deplasărilor în scop profesional. Sunt convins că eforturile noastre, susținute de D-nul Secretar de Stat, Alexandru Mutruc din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor privind reconectarea regiunilor țării prin noi curse aeriene vor atrage sprijinul factorilor decizionali din județele cu potențial turistic. Implicarea nemijlocită a D-lui George Sergiu Niculescu, Prefectul Județului, pentru identificarea posibilităților de creștere a traficului aerian contribuie la realizarea obiectivului nostru principal pentru care am făcut numeroase demersuri de-a lungul timpului.”
Bogdan Ionuț Artagea, Director General Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța
„Încă de la începutul mandatului de prefect, am susținut ideea reintroducerii curselor interne care să lege Constanța de restul țării. Consider acest pas unul important pentru turismul de pe litoral și mă bucur că toate eforturile celor implicați au dat roade. După nenumărate consultări pe care le-am avut cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și după discuții pe care le-am purtat cu conducerea Aerportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța, litoralul va fi legat, din nou, pe cale aeriană de vestul țării. Așa cum am spus în nenumărate rânduri, autoritățile susțin turismul, susțin industria HoReCa, iar eu, în calitate de prefect, voi continua să fiu un partener implicat al mediului de afaceri din Constanța.”
George-Sergiu Niculescu, prefectul județului Constanța
Detalii privind programul de zbor și tarifele percepute pot fi consultate pe site-ul operatorului aerian, www.tarom.ro.
COMPLETARE. Programul zborurilor Tarom între Constanța și Cluj, Timișoara și Oradea