În data de 06.08.2018, Direcția Generală Poliția Locală Constanța a organizat și desfășurat o acțiune pentru combaterea practicilor nelegale în ceea ce privește intermedierea serviciilor de cazare realizate de către persoane fizice neautorizate în perimetrul cuprins între bulevardul Alexandru Lăpușneanu, bulevardul Aurel Vlaicu și bulevardul Mamaia (inclusiv stațiunea Mamaia).
În urma controlului efectuat de către lucrătorii instituției a fost depistata o persoană, în vârsta de aproximativ 30 de ani, care desfașura activități de prestări servicii prin închirierea unor bunuri imobile în vederea obținerii de foloase în mod ilicit, faptă care trebuia sancționată conform Legii 12/1990.
Neavând actul de identitate, persoana a oferit datele de identificare ale altei persoane, date pe care le cunoștea întrucât fusese prieten si vecin cu aceasta din urmă.
La o dată ulterioară (14.08.2018) la sediul Direcției Generale Poliția Locală s-a prezentat persoana pe numele căreia a fost întocmit procesul verbal de contravenție si care a declarat că nu el este făptuitorul real, ci o altă persoană care a prezentat organelor de control datele sale personale.
În urma verificarilor efecutate a reiesit veridicitatea celor sustinute de reclamant, fapt pentru care la data de 21.08.2018 a fost identificată și prinsă persoana care dăduse datele false de identificare, în timp ce exercita același tip de activități neautorizate in zona unui supermarket de pe B-dul Aurel Vlaicu.
Este vorba de un barbat in varsta de 32 de ani din municipiul Constanta si pentru care s-au întocmit actele premergătoare în vederea sesizării instituției abilitate să efectueze cercetări pentru infracțiunea de “Fals în declarații” prevăzută de art.326 Cod penal.
A fost condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța unde s-a stabilit adevarata identitate si apoi predat unității de poliție competente material și teritorial.
„Pe această cale lansăm un avertisment ferm fata de toți cei care abordează astfel de practici, că reacția Directiei Generale Poliția Locală Constanța va fi una pe măsură.”, au precizat reprezentanții instituției.