Termoficare Constanța a anunțat că, începând cu dimineața zilei de vineri, 25.10.2024 va demara procedura tehnologică de începere a furnizării energiei termice pentru încălzire în municipiul Constanța, astfel încât începând cu dimineața zilei de sâmbătă 26.10.2024 să furnizeze căldură către toți consumatorii racordați la sistemul centralizat.
„Cu această ocazie, rugăm consumatorii noștri să se asigure că instalațiile termice din locuințe sunt aerisite și nu prezintă neetanșeități.”, a transmis compania.
Pentru sesizări cu privire la disfuncționalitatea instalațiilor puteți suna la dispeceratul, la numerele de telefon 0241/616.792 sau 0341/461.000, în program non-stop.
Anul trecut, furnizarea căldurii a început pe 13 noiembrie.
Potrivit unei hotărâri de Guvern, „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20:00 – 6:00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici”.
Zilele viitoare, minimele vor fi de 10 grade, iar maximele de 19 grade.
În 2022, furnizarea căldurii a început în data de 12 noiembrie. În 2021 și în 2020, pe 1 noiembrie.
P.S. În prima formă a comunicatului, cei de la Termoficare Constanța au greșit numele firmei, numind-o „Termocentrale Constanța”.
Recomandare: