Pe litoral a fost deschis primul hotel cu regim sezonier, care a putut primi clienți, respectând ordonanțele militare, ce presupun ca restaurantele să fie închise. Angajații hotelului din Neptun au purtat măști de protecție, iar persoanelor cazate li s-a servit mâncarea în cameră.
Pe data de 28 aprilie, un hotel din Neptun și-a deschis activitatea pentru câțiva clienți, personal tehnic al unor firme de construcții care desfășoară lucrări în zonă.
„Din păcate, aceștia au părăsit hotelul după două nopți, pentru că și-au terminat lucrările, iar acum hotelul este nevoit să își suspende întreaga activitate în preajma zilei de 1 Mai pentru că nu există turiști”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), organizație din care face parte și hotelul din Neptun.
Hotelul a funcționat în aceste zile respectând ordonanțele militare. La data deschiderii, singura activitate de alimentație publică desfășurată a fost cea de room-service, deoarece activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației este suspendata in baza Ordonantei Militare nr. 1 din 17 martie 2020. Astfel, turiștii au putut servi masa la hotel, însă au primit mâncarea și băuturile în cameră, in sistem room-service iar angajații au purtat măști.
Puținele hoteluri care aveau program și în extrasezon au fost nevoite să-și suspende și activitatea de cazare din cauza lipsei de turiști și să trimită angajații în șomaj tehnic până la expirarea stării de urgență.
„După data de 15 mai, unitățile de cazare sezoniere de pe litoral se pregătesc pentru deschidere conform autorizațiilor de eliberate de primăriile locale.”, spun reprezentanții FPTR.
Pentru ca turiștii să se simtă protejați, purtarea măștii în județul Constanța a devenit obligatorie în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 14.04.2020.
„Faptul că hotelul din Neptun a funcționat fără probleme, chiar și în condițiile date, iar clienții au putut să se bucure de ospitalitatea acestuia, demonstrează că litoralul e pregătit să primească turiști după data de 15 mai, când ar trebui să se anuleze restricțiile de circulație și in conditiile în care Guvernul va emite actul normativ prin care se stabilesc procedurile și standardele pentru siguranța turiștilor și a salariaților.”, au conchis reprezentanții FPTR.