S-a reluat colectarea deșeurilor, la Mangalia. Eduard Martin, administrator Polaris: ”Plata gunoiului înseamnă 16 bani pe zi”. VIDEO

Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, a avut, joi, o întâlnire cu reprezentanţii societăţii de salubrizare din oraş şi cei ai asociaţiilor de proprietari pentru a găsi împreună soluţii de deblocare a colectării deşeurilor de la asociaţiile cu datorii. Edilul i-a îndemnat pe aceştia să ia toate măsurile legale pentru recuperarea datoriilor de la rău-platnici şi achitarea facturilor restante către furnizorul de servicii de salubrizare.

„În semn de respect pentru cetăţenii oneşti trebuie să luăm măsurile care se impun pentru salvarea acestei situaţii. În maximum două săptămâni, începând de astăzi, în calitate de preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari, trebuie să-i acţionaţi în instanţă pe cei care au acumulat datorii foarte mari la plata utilităţilor, respectiv către firma de salubrizare, iar operatorul de servicii de salubrizare va ridica gunoiul de la respectivele asociaţii. Totodată, reprezentanţii asociaţiilor vor face dovada că au luat aceste măsuri în conformitate cu legea pentru a nu suferi şi ceilalţi locatari buni-platnici. În caz contrar, vom face controale riguroase la sediile asociaţiilor pentru a evalua exact situaţia plăţilor către furnizorii de servicii”, a declarat primarul Radu Cristian.

În cadru discuţiilor, reprezentantul societăţii de salubrizare, Eduard Martin a relatat faptul că această situaţie trenează de mai bine de şapte ani la unele asociaţii şi s-au acumulat datorii şi de peste 50 de mii de lei.

„Am fost înţelegători, am ridicat măsura sistării gunoiului, însă trebuie să ştiţi exact cum stau lucrurile. Colectarea şi implicit depozitarea reziduurilor menajere la groapa de gunoi implică sume mari de bani. Pentru fiecare tonă de gunoi depozitată la groapa de gunoi de la Costineşti societatea noastră plăteşte TVA. Dacă nu avem bani suficienţi nu putem, la rândul nostru, să plătim facturile, impozitele către stat, etc. şi nu doresc să sistăm ridicarea gunoiului din Mangalia, aşa cum prevede legea, în termen de 45 de zile”, a explicat Eduard Martin.

La rândul lor, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au spus că în unele cazuri, datoriile au fost preluate, iar în alte cazuri locatarii nu plătesc utilităţiile, iar acestea se măresc de la lună la lună. Referitor la taxa de mediu, administratorul societăţii de salubrizare, Eduard Martin, a mai precizat că valoarea acesteia de 80lei/tonă are regimul unei accize şi trebuie colectată de la populaţie pentru a fi depusă către fondul de mediu.

„Din păcate, noi avem ingratul rol să o colectăm. Societatea noastră s-a opus acestei Ordonanţe de Guvern, însă măsura trebuie aplicată. Deocamdată, la Mangalia nu s-a aplicat, dar va trebui să o aplicăm în cel mai scurt timp”, au spus reprezentanții Polaris M Holding.

În prezent, societatea de salubrizare Polaris M Holding a dezamorsat situaţia şi a început, din nou, să ridice gunoiul. Cele mai multe dintre asociaţiile debitoare au achitat restanţele, iar pentru restul s-au semnat înţelegeri de eşalonare la plată pe 60 sau 90 de zile.

Potrivit reprezentanţilor Polaris, în prezent, la nivelul municipiului Mangalia, sunt 55 de Asociaţii de proprietari cu datorii de 356.707,19 lei.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tânăr de 18 ani, ucis de un șofer și abandonat pe stradă. Mesajul dureros al surorii sale: ”Te vreau înapoi”

vin mart. 17 , 2017
Silviu, un tânăr de 18 ani, a fost găsit mort, în noaptea trecută, pe o stradă din localitatea Lumina. A fost lovit de un șofer care l-a lăsat să zacă pe carosabil „La data de 17.03.2017, ora 00.21, numitul M.D.-A., în vârstă de 22 de ani, din localitatea Lumina a […]

V-ar putea interesa și: