S-a votat construcția unei străzi de la zero care va lega zona Eden de Vivo Mall

Imagine cu punctele care ar trebui legate prin noul drum. Nu este o reprezentare a sa

Consilierii locali liberali au votat astăzi, în ședința de Consiliu Local, construcția unei străzi de la zero care va lega zona Eden de Vivo Mall, a anunțat PNL Constanța.

Nu s-a precizat când va fi gata acest drum. El este însă extrem de necesar, ca o alternativă la strada Baba Novac, foarte intens utilizată de șoferi, sau la Portiței.

De asemenea, a fost aprobat și proiectul de hotărâre privind încetarea valabilității planului urbanistic de detaliu aprobat prin HCL nr. 382/2007, ceea ce înseamnă că la Poarta 2 nu se va mai ridica un bloc de 35 etaje.

Un alt punct important de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi, a fost proiectul de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la trecerea unor imobile din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul public al municipiului Constanța. Asta înseamnă că viitorul parc tehnologic, proiect asumat de PNL și USR PLUS în protocolul semnat după alegeri, începe să prindă contur.

A fost aprobat de asemenea și studiul de fezabilitate pentru construirea unui adăpost nou pentru animalele fără stăpân, un proiect în premieră pentru Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “S-a votat construcția unei străzi de la zero care va lega zona Eden de Vivo Mall

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un marinar român a fost ucis pe navă în Marea Arabiei

vin iul. 30 , 2021
Doi marinari, un român și un britanic au fost uciși într-un atac asupra tank-erului cu produse petroliere Mercer Street, incidentul având loc în Marea Arabiei, în largul coastelor Omanului, a anunțat compania israeliană Zodiac Maritime ce administrează vasul, potrivit Reuters. Zodiac Maritime este parte a Zodiac Group, deținut de miliardarul […]

V-ar putea interesa și: