O mireasă din Constanța a câștigat un proces intentat unei cofetării din oraș, după ce aceasta nu a livrat tortul pentru evenimentul său special.
Tribunalul Constanța a decis ca unitatea să plătească despăgubiri morale de 1.000 de euro, precum și cheltuieli de judecată de 2.600 de lei, potrivit rejust.ro. Mireasa ceruseră 50.000 de euro.
Situația de fapt
Conform dosarului judecat, reclamanta a comandat un tort de nuntă pentru 22 septembrie 2023, plătind un avans de 500 de lei. Contractul prevedea livrarea produsului la localul unde avea loc petrecerea, până la miezul nopții.
Cu toate acestea, cofetăria nu a respectat termenul stabilit, iar mireasa s-a văzut pusă într-o situație jenantă în fața celor 250 de invitați.
Aflând despre incident a doua zi, reprezentanții cofetăriei au recunoscut greșeala, justificând situația printr-o eroare umană și omisiunea comenzii din agenda lor de lucru.
Reacția instanței
Tribunalul a constatat că pârâta a încălcat obligațiile contractuale, iar mireasa a suferit un prejudiciu moral, constând în dezamăgire și disconfort psihic cauzate de absența unui moment esențial din cadrul nunții. Cu toate acestea, instanța a apreciat că solicitarea inițială a reclamantei, de 50.000 de euro, a fost exagerată.
„Raportat la poziția procesuală sinceră adoptată de pârâtă, care a recunoscut neexecutarea obligației de livrare, în cauză nu se pune problema de a justifica nelivrarea prin faptul neindicării orei de livrare. Pârâta este un profesionist care activează în domeniul cofetărie și patiserie, astfel că ora de livrare a tortului la o nuntă îi este cunoscută cel puțin prin aproximare, în raport de comenzile pe care le execută pentru astfel de evenimente. Ceea ce reținem, însă, în speță este că lipsa de diligență de care reclamanta a dat dovadă prin faptul că între 12.09.2023 și 22.09.2023, la ora 23:59, nu a verificat, cel puțin de control, ca să se asigure, că pârâta va executa livrarea la ora „x”. #### dificil de înțeles cum, în contextul în care nunta nu a fost organizată de o societate specializată în astfel de evenimente, mireasa sună pentru livrarea tortului la ora 23:59 în mijlocul evenimentului. O conduită diligentă a reclamantei putea fie să prevină prejudiciul reclamat, fie să îl diminueze.”, se arată în motivarea instanței.
„Evenimentul nu a fost perturbat iremediabil, iar nunta a continuat în condiții bune. În plus, restaurantul a pus la dispoziție o machetă de tort pentru prezentare, iar reclamanta nu a probat faptul că invitații ar fi părăsit evenimentul sau că darurile oferite mirilor au fost afectate de această situație.”, mai precizează sursa citată.
Decizia judecătorilor
Instanța a obligat cofetăria să achite reclamantei 1.000 de euro drept despăgubiri morale, precum și 2.600 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Decizia poate fi atacată cu apel într-un termen de 30 de zile.
Sentința a fost dată în noiembrie 2024.