S-au urcat la volan după ce s-au drogat

La data de 30 aprilie spre 1 mai 2023, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.  Acțiunea a fost coordonată de polițiști din cadrul Direcției Rutieră din Poliția Română.

În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 42.000 de lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 10 permise de conducere, dintre care 3 pentru conducere sub influența alcoolului, unul pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, iar restul pentru alte abateri, și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Iată câteva exemple:

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 01.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 86, în orașul Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Tot pe 1 mai, în jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 19 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 6, în  stațiunea Costinești, fiind influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la metamfetamină. Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

În jurul orei 02.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la benzodiazepină. Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism, strada Mircea cel Bătrân, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Plecați din Constanța? Poliția vă recomandă să evitați Autostrada Soarelui!

lun mai 1 , 2023
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat că este de așteptat ca pe autostrada A2 să se înregistreze valori intense de trafic, pe sensul Constanța – București, luând în considerare numărul mare de turiști aflați în ultimele zile în stațiuni. Pentru evitarea timpilor de așteptare în […]
autostrada soarelui

V-ar putea interesa și: