Să desființăm Poliția Locală dacă ne amendează?

Știți când am primit ultima amendă de la Poliție? Nu știți, pentru că nu v-am spus, nu am scris. Am greșit, am plătit. Cine dintre noi nu a parcat măcar o dată și a uitat să plătească? Sau într-un loc unde nu avea voie?

Nu sunt singurul în situația asta. Cunosc politicieni care au pățit-o de mai multe ori. Au recunoscut că au greșit și au plătit fără să știe nimeni.

Am văzut însă și politicieni care fac din asta un subiect de campanie electorală și se întreabă dacă nu cumva ar trebui să desființăm poliția locală. Unul dintre ei a început să posteze pe toate grupurile posibile din Constanța ce nenorocire a pățit: a parcat într-un loc neregulamentar, unde, desigur, nu încurca pe nimeni, spune el, și a fost sancționat.

Până la respectiva amendă, nu a ridicat problema desființării instituției.

Este aceasta o formă de intimidare la adresa poliției locale, care are, desigur, foarte multe probleme? Este.

Dincolo de acest aspect, vă dați seama cum ar arăta orașul ăsta fără poliție? Chiar și locală? Oricum pare că oricine face orice dorește.

Politicienii, mai ales cei care vor să conducă orașul, trebuie să fie responsabili, nu populiști.

Populismul este cea mai agresivă formă de cancer a actualei clase politice.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Next Post

Transformarea zonei ICIL din Constanța: au distrus trandafirii, gardul viu, au tăiat pomii plantați de locatari

mar nov. 7 , 2023
Consilierii PNL se laudă cu lucrările care se desfășoară acum în Constanța, început de fostul primar, Decebal Făgădău. Recent, unul dintre ei a postat câteva fotografii manipulatoare. A prezentat imagini din timpul lucrărilor și după, din zona ICIL. Evident, acum lucrurile arată mai bine decât în timpul lucrărilor, deci al […]

V-ar putea interesa și: