Salariații din învățământ reiau protestele pentru salarii decente

profesoara

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele celor peste 350.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 1 februarie 2023, începând cu ora 12.00, pichetarea sediului Guvernului. La protest participă aproximativ 1000 de membri de sindicat.

Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar și personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă. Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1800-2300 de lei, iar creșterea inflației (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități au condus la creșterea gradului de sărăcire. 

În ceea ce privește salarizarea personalului didactic, nivelul salariilor stabilite de Legea-cadru nr.153/2017 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și superior nu reflectă importanța socială a muncii depuse de cadrele didactice.

„Atragem atenţia asupra unei situaţii îngrijorătoare: din cauza salariilor foarte mici din sistemul educațional ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre didactice calificate – foarte puțini tineri aleg să profeseze în sistemul de învățământ, iar cei aflați la sfârșit de carieră aleg să se pensioneze.   

Totodată, în ultimii ani s-a ajuns la o situație revoltătoare: se constată o creștere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual.

Nici la ora actuală, personalul didactic și nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși sunt numeroase situații când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariații nu sunt remunerați pentru munca suplimentară depusă, deși acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă.”, se arată într-un comunicat de presă.

În acest context, federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și superior, consideră că, în perioada imediat următoare, Guvernul României trebuie să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să  i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ.

„De asemenea, este absolut necesară adoptarea unui act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, astfel încât funcțiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziționate în raport cu nivelul de calificare profesională și importanța pentru societate a activității de educare a tinerelor generații.”, spun sindicatele.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un copil, în stare foarte gravă după ce a fost lovit de o mașină în localitatea Lumina COMPLETARE

lun ian. 30 , 2023
Astăzi,30 ianuarie, în jurul orei 13.10, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 226, în localitatea Lumina. „Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 36 de ani, și un minor, […]

V-ar putea interesa și: