În fiecare an, la 20 martie, țările membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale.
În luna martie, în preajma acestei sărbători, Organizația Internațională a Francofoniei organizează „Săptămâna limbii franceze și a francofoniei”. Acest eveniment este adresat tuturor celor ce iubesc și prețuiesc limba franceza, dar și diversitatea culturală a spațiului francofon ca și valorile promovate de Francofonie: solidaritatea, dialogul, diversitatea culturală, toleranța, egalitatea în drepturi.
Alianța Franceză Constanța, deschide vineri 18 martie 2022, ora 14.00, seria activităților dedicate „Săptămânii francofoniei”. În cadrul programului „Alianța – vitrină a francofoniei”, instituția organizează lansarea cărții „À lʼ aube d ʼun nouveau monde”, realizată de elevii Liceului „Anghel Saligny” din Cernavodă, sub coordonarea profesorului Dinca Giovana, în parteneriat cu elevi și profesori din Târgu Jiu, Ucraina și Republica Moldova. Proiectul este inițiat de Universitatea Francophonia din Nice.
Tot vineri, dar de la ora 15.00, în cadrul programului de promovare a tinerelor talente constănțene, Alianța Franceză Constanța, în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanta, invită publicul constănțean la vernisajul expoziției „Printemps français”, dedicată săptămânii francofoniei.