Șapte oameni au murit din cauza virusul West Nile, de la începutul lunii iunie până în prezent. Unul dintre ei este din Constanța.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunță că în ultima săptămână s-a înregistrat un nou deces din cauza virusului West Nile, potrivit Mediafax. Ultimul deces a fost înregistrat în Olt.
De la începutul lunii iunie şi până în prezent au fost înregistrate 64 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile.
De asemenea, s-au înregistrat șapte decese, în București și în judeţele Călăraşi, Constanţa, Buzău, Iaşi, Vrancea şi Olt.
Ultimul caz de deces anunțat este din Olt.
Cele mai multe cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost în județele Călărași, Constanța, Iași și Tulcea, iar cele mai puține în Botoșani, Dolj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Suceava și Satu Mare.
„Virusul West Nile se transmite cel mai adesea prin mușcătura unui țânțar infestat. Nu există niciun vaccin sau tratament pentru cei infectați. Aproximativ una din cinci persoane infectate face febră sau are alte simptome. Aproximativ una din 150 dezvoltă o boală severă și, uneori, mortală”, potrivit Centrului pentru Prevenția și Controlul Bolilor din SUA.
Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor, să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă/ în jurul locuinţei, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre), să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.
Foto: cdc.gov