Polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța au desfășurat activități informativ-preventive pe linia prevenirii infracțiunilor de tâlhărie și a furturilor din locuințe.
Acțiunea a avut loc în cadrul campaniei „Sărbători în siguranță”, la Clubul pensionarilor din zonele Unirii și Faleză-Cazino.
Cu această ocazie, polițiștii au distribuit materiale informative cu sfaturi de prevenire a victimizării cetățenilor, acordând atenție deosebită atât persoanelor de vârsta a III-a, care pot deveni victime ale infracțiunilor din cauza neglijenței, cât și femeilor și copiilor, prin prisma vulnerabilității crescute.
Astfel, cetățenii au aflat care sunt riscurile la care se pot expune în urma comportamentelor infracționale și totodată ce măsuri de protecție pot adopta pentru reducerea factorilor de risc.
Activitățile desfășurate fac parte din Programul național și local de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului și campania „Sărbători în siguranță”.