Poliţiştii de investigaţii criminale din Constanța au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru infracțiuni ce ar fi fost comise pe teritoriul Spaniei. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.
La data de 10 decembrie, poliţiştii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța au depistat un bărbat, de 21 de ani, din localitatea Vadu Oii, județul Constanța, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile spaniole.
Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională, fiind bănuit de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism și trafic de persoane, fapte comise pe teritoriul Spaniei.
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.
Mandate puse în aplicare de polițiștii constănțeni
Alți cinci bărbați au fost depistați și introduși în penitenciar în aceeași zi.
Astfel, poliţişti din cadrul Poliției stațiunii Eforie au identificat un bărbat, de 49 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Cobadin au identificat un bărbat, de 42 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Poliţişti de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Tuzla au identificat un bărbat, de 27 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Agigea au identificat un bărbat, de 44 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Persoanele în cauză au fost escortate și introduse în Penitenciarul Poarta Albă.
Dosar penal întocmit de polițiști
La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 00.20, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cogealac au identificat un bărbat, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Corbu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.
Activități informativ – preventive în cadrul Campaniei Internaționale de prevenire a violenței bazate pe gen OSCE – Spune NU violenței domestice
La data de 10 decembrie, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5, au încheiat seria activităților informativ-preventive pe linia combaterii violenței domestice.
În acest context, polițiștii au susținut activități de sensibilizare a cetățenilor prin discuții referitoare la riscul acestora de a deveni victime ale violenței domestice. Polițiștii le-au transmis și modalități de prevenire a unor astfel de situații, prin oferirea unor materiale cu sfaturi utile în recunoașterea cauzelor, semnelor și efectelor violenței bazate pe gen.
Cu scopul de a preveni şi încuraja raportarea cazurilor, polițiștii recomandă cetățenilor:
-Sunați la 112 și cereți sprijin dacă viața și sănătatea vă sunt puse în pericol!
-Prezentați-vă la Institutul de Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico – legal!
-Cereți ajutor organizațiilor care oferă cosiliere, sprijin sau adăpost!
Activitățile desfășurate fac parte Programul local de prevenire a violenței în familie și Campania Internațională de prevenire a violenței bazate pe gen OSCE- Spune NU violnței domestice.