Un accident rutier a avut loc vineri seară în zona Popas Cișmea, la ieșire din Constanța spre Ovidiu.
Sunt 6 autoturisme avariate, cinci persoane implicate. Niciuna nu este încarcerată.
Din primele informații, accidentul a fost între patru autoturisme. Două dintre ele au ricoșat în alte două care erau parcate. Așa se explica de ce sunt șase autoturisme și cinci persoane implicate.
„O victimă are traumatism toracic, una are traumatism de membre și una traumatism cranio-cerebral. Toate sunt conștiente și vor fi transportate la Spitalul Județean Constanța. O a patra victimă are traumatism de coloană lombaă”, a declarat dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța.
O a cincea victimă are traumatism toracic.
Traficul spre Ovidiu este blocat.
Intervin o autospecială de stingere, descarcerarea, două echipaje SMURD B, o autospecială pentru transport și victime multiple, un echipaj SMURD C.
COMPLETARE 10 septembrie
Iată ce spune IPJ Constanța despre accident:
„Ieri, în jurul orei 22:30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, către localitatea Ovidiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 22 de ani, respectiv 50 de ani.
În urma impactului cel de-al doilea autoturism ar fi fost proiectat într-un alt autoturism condus de o femeie de 54 de ani, iar ulterior în alte 3 autoturisme parcate în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 3 conducători auto, precum și a pasagerului de 58 de ani din cel de-al treilea autoturism.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.”