O grupă de scafandri militari EOD (specializați în lupta împotriva dispozitivelor explozive), din subordinea Centrului 39 Scafandri, a executat marți, 21 noiembrie, în jurul orei 15.00, în zona Eforie Nord, o misiune de neutralizare a unui proiectil de posibilă proveniență din cel de-al doilea război mondial.
„Elementul de muniție a fost descoperit luni, 20 noiembrie, în jurul orei 16.00, în cadrul lucrărilor de înnisipare desfășurate în zona plajei Belona din Eforie Nord. Ca urmare a apelului la Serviciul de urgență 112 și a solicitării primite din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Județul Constanța, prin Centrul Național Militar de Comandă al Ministerului Apărării Naționale, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a ordonat executarea misiunii de neutralizare a proiectului descoperit de draga autorefulantă care desfășura activități de lărgire a plajei.”, au precizat reprezentanții Forțelor Navale Române.
Specialiștii EOD s-au deplasat din portul militar Constanța cu o ambarcațiune rapidă (RHIB) până în raionul în care se afla dispozitivul exploziv, pentru a îl transporta într-o locație sigură și pentru a îl neutraliza, iar procedura utilizată de aceștia a fost executată în conformitate cu standardele specifice.
Proiectul are calibrul de 76,2 mm.
Secția scafandri de luptă EOD din compunerea Divizionului 175 Nave Scafandri de Luptă „Comandor Constantin Scarlat” este unica structură din România special destinată să intervină la dispozitivele explozive neexplodate sub apă.