O delegație a Divizionului 175 Nave Scafandri a participat, în perioada 27-31 mai, alături de militari din alte 17 state partenere, la Exercițiul multinațional Kurtaran, organizat de Forțele Navale ale Turciei.
Misiunea scafandrilor militari români de mare adâncime a fost aceea de a identifica poziția unui submarin aflat în adâncurile Mării Mediterane din zona stațiunii Marmaris, Turcia, care îndeplinea scenariul unui submarin avariat, și de a salva echipajul acestuia.
Utilizarea procedurilor NATO și a echipamentelor de ultimă generație are rolul de a dezvolta nivelul de interoperabilitate între militarii statelor participante care își desfășoară activitatea în domeniul scafandreriei.
Foto: Forțele Navale Române