Scandal în Constanța. S-au tăiat între ei COMPLETARE

La data de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați

La data de 28 aprilie, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe aleea Zmeurei, în cartierul social Henri Coandă, are loc un conflict între mai multe persoane.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat șase persoane, trei bărbați și trei femei.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că alți doi bărbați părăsiseră locul faptei, cu un autoturism, îndreptându-se spre municipiul Medgidia.

„Din investigațiile efectuate a rezultat că, între persoanele aflate în imobil, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în cursul căruia unul dintre bărbați ar fi fost agresat fizic, fiindu-i provocată o leziune superficială în zona gâtului, cu un obiect tăietor înțepător. De asemenea, un alt bărbat ar fi fost amenințat cu un obiect tăietor-înțepător. Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, cei doi bărbați care ar fi părăsit locul faptei au fost identificați, la scurt timp, la spitalul din Medgidia.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

Cu această ocazie, s-a constatat că autoturismul cu care aceștia s-ar fi deplasat prezintă distrugeri.
În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Toate persoanele implicate se află, în prezent, în custodia poliției.

În cauză au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, în urma cărora nu a reieșit risc iminent.A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun.

COMPLETARE

„Ca urmare a conflictului din seara de 28 aprilie a.c., când mai multe persoane s-ar fi agresat fizic reciproc într-un imobil de pe strada Zmeurei din municipiul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați.

Aceștia au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Mâine, 30 aprilie a.c., vor fi prezentați procurorul de caz, cu propunere legală.”, a anunțat IPJ Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Programul casieriilor RAJA de Ziua Muncii și în perioada Sărbătorilor Pascale

lun apr. 29 , 2024
RAJA S.A. aduce la cunoștință tuturor abonaților că, în ziua de 1 Mai – Ziua Muncii și în perioada sărbătorilor Pascale, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Programul casieriilor RAJA pentru intervalul 01 – 06 mai 2024, va fi următorul: Abonații pot folosi […]
casierie raja

V-ar putea interesa și: