Școala Gheorghe Țițeica a început noul an cu peste 1.350 de elevi

scoala gheorghe titeica

Primul clopoțel al anului școlar 2018-2019 i-a reunit și pe cei peste 1350 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța încă de la primele ore ale dimineții de luni, 10 septembrie.

Emoții, culoare, pași timizi sau, dimpotrivă, îndrăzneți, veselie și speranțe!

Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat al României, interpretat de profesorul de muzică al instituției, Nicu Ferbinte, alături de care au cântat și cei prezenți.

„Anul școlar în curs este deosebit pentru că începe sub semnul apropiatului centenar al Marii Uniri și sfârșește, în 2019, cu celebrarea a 50 de ani de la înființarea Școlii „Gheorghe Țițeica”. Aceste două evenimente obligă profesorii și elevii la o investiție considerabilă de efort și la implicare în tot ceea ce întreprind pentru a putea onora aceste aniversări.”, a precizat, în alocuțiunea sa, directorul școlii, prof. Cernăianu Dumitru-Sorin.

Ceremonia de deschidere a noului an școlar a continuat cu intervenția reprezentantului Jandarmeriei Constanța care i-a asigurat pe cei prezenți de implicarea cadrelor instituției pentru asigurarea unui climat de liniște și securitate pentru elevi în preajma școlii.

Momentul cel mai așteptat a fost acela în care piticii celor șase clase pregătitoare au fost chemați pe scenă alături de învățătoarea lor pentru a fi fotografiați și aplaudați în prima zi de școală. Temători, strângând mâna mamei sau a bunicii, ori curajoși ca Feți-Frumoșii din basme, aceștia s-au îndreptat spre clasele care îi așteptau primitoare.

„Mulțumim pentru încrederea cu care mii de părinți girează an de an Școala „Gheorghe Țițeica”. Aceasta ne face să ne dorim să fim mereu mai buni, să fim mereu la înălțime. Va fi un an încărcat de evenimente care ne vor solicita pe toți, dar care ne vor bucura sufletul. Vom consolida astfel parteneriatul pe care îl construim de mulți ani cu membrii comunității locale și vom încerca să păstrăm aceleași standarde înalte cu care i-am obișnuit.”, a declarat directorul-adjunct al Școlii „Gheorghe Țițeica”, prof. Cici-Corina Vlad.

Școala „Gheorghe Țițeica” va funcționa în anul școlar care tocmai a început cu 29 de clase primare și 16 clase gimnaziale, în spații igienizate și adecvate derulării unui proces educativ propice dezvoltării optime a tinerei generații.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ce primării nu acordă burse elevilor

mar sept. 11 , 2018
Încă din 2013, Asociația Elevilor Constanța militează pentru ca localitățile din județ să asigure burse școlare elevilor ce îndeplinesc criteriile impuse de Ordinul ministrului educației nr. 5576/2011. Cu alte cuvinte, burse care trebuie acordate, potrivit legii. În anul 2013, patru localități (municipiul Constanța nefiind una dintre ele) acordau aceste burse, […]
elev

V-ar putea interesa și: