Școala „Gheorghe Țițeica” crește cititori

Este deja al treilea an consecutiv de când data de 15 februarie a devenit prilej de sărbătoare pentru toți cei care iubesc taina slovelor, cartea, cultura, în general.  Ziua Națională a Lecturii a fost aleasă a se celebra la data amintită deoarece aceasta reprezintă ziua de naștere a doi titani ai culturii române: Spiru Haret și Titu Maiorescu.

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța au fost angrenați în diferite activități pentru stimularea motivației de a citi de la vârstele cele mai fragede. Inițiatoarea activităților, bibliotecara instituției, Anca Moșoiu mărturisește: „A devenit, din păcate, din ce în ce mai greu să îi atragem pe copii în lumea cărților, noile tehnologii oferindu-le un univers virtual la care au acces ușor și care le oferă satisfacții de reușită imediată. Nu ne-am putea numi educatori dacă, însă, am abandona această luptă. Este esențial pentru o educație trainică și de viitor ca elevii să deprindă gustul lecturii de mici.”

Anul acesta, dumneaei le-a propus elevilor claselor a II-a F și a III-a C, coordonate de prof. înv. primar Nicoleta Zamfir și Daniela Machedon o vânătoare de comori literare. Copiii s-au prins în jocul propus și au descoperit cărți care le-au stârnit curiozitatea și pe care au fost invitați să le citească în continuare. Elevii clasei a VII-a C, alături de prof. diriginte Marinela Koseoglu, au navigat într-o altfel de lume, aceea a câtorva capodopere literare române și universale. Elevii clasei a VII-a E, coordonați de prof. dr. Veronica Hagi, și-au citit propriile creații literare, cochetând astfel cu ideea de a fi tineri scriitori și de a lua pulsul publicului celui mai exigent: propriii colegi. Ei au prezentat creații în versuri, texte narative, eseuri. Pentru fiecare clasă participantă la eveniment, bibliotecara Anca Moșoiu a pregătit, de asemenea, o scurtă prezentare a celor două personalități române asociate Zilei Naționale a Lecturii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța inaugurează un spital nou. A costat cât trei garduri de cimitir

lun feb. 19 , 2024
Primul spital public realizat la Constanța în ultimii 40 de ani, Spitalul Modular, își deschide pe 19 februarie porțile, a anunțat Primăria Constanța. Structura modulară a fost gândită ca un nucleu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța (SCBI) și asigură completarea serviciilor medicale pentru această unitate. Ministerul Sănătății a […]

V-ar putea interesa și: