Școlile din România au ajuns câmp de luptă. Elevii se bat, se înjunghie și se împușcă folosind pistoale cu bile

Școlile din România au început să semene mai mult cu un câmp de luptă decât cu o instituție unde copiii sunt chemați să învețe și să se pregătească pentru viața de adult. În ultimele zile, trei evenimente șocante au fost raportate în trei școli din țară.

Ieri s-a descoperit un incident grav la o școală din Timișoara, acolo unde, după o încăierare între doi elevi, în timpul pauzei, unul dintre ei a scos de la brâu o armă de tip airsoft și a tras cu o bilă în celălalt. Totul s-a întâmplat în 14 octombrie, însă abia acum s-a aflat despre incident.

„În fapt, la  data de 14 octombrie 2022, la o unitate școlară din Timișoara, în timpul pauzei de la ora 11:00, a avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 15 și 16 ani, iar la un moment dat tânărul de 16 ani a scos de la brâu o armă tip airsoft, pe care a îndreptat-o către colegul său și a tras cu o bilă asupra sa. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor și ca măsură complementară a fost confiscată arma cu o cutie de bile și un tub de gaz”, informează IPJ Timiș. Polițiștii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Înjunghiat în Brăila

Pe 8 noiembrie, un elev în vârstă de 15 ani din Brăila a fost înjunghiat în picior de un un coleg de clasă în pauza dintre cursuri, minorul agresat fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, informează marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, citat de Agerpres. „Din primele cercetări se pare că un minor în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla într-un părculeţ de copii din municipiul Brăila, în pauza dintre cursuri, l-ar fi înţepat cu un cuţit în zona posterioară a piciorului stâng pe un alt minor în vârstă de 15 ani, din Brăila, ambii fiind colegi în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ din municipiu. După săvârşirea faptei, minorul în vârstă de 15 ani ar fi revenit la cursuri”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Brăila.

Pistol cu bile în Ploiești

Un elev de 12 ani al unei şcoli din Ploieşti a fost prins având asupra lui un pistol cu bile, care a fost confiscat de către un cadru didactic, fapta fiind sesizată la poliţie după o lună, potrivit Agerpres. Conform datelor comunicate pe 4 noiembrie de Poliţia Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Ploieşti au fost informaţi, cu o zi în urmă, de către cadrele didactice din cadrul unei unităţi de învăţământ cu privire la faptul că un elev s-a prezentat la unitatea de învăţământ având asupra sa un pistol cu bile din plastic.

Bătaie între două fete în Constanța

Nici Constanța nu este ocolită de astfel de evenimente. Luna trecută, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, la Colegiul „Mircea cel Bătrân”, fiica sa ar fi fost agresată fizic de către o altă minoră. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul unui conflict mai vechi, o minoră, de 16 ani ar fi agresat-o fizic pe o altă minoră, de 17 ani. Tânăra de 17 ani a fost transportată la spital, acuzând dureri de cap. „În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”, a anunțat azi IPJ Constanța. De asemenea, a fost sesizată D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea luării măsurilor din competență.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cinci zone din Constanța au rămas fără apă caldă

joi nov. 10 , 2022
Având în vedere demararea lucrărilor de modernizare a rețelei termice de transport, lucrări ce se desfășoară în cadrul proiectului „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din Municipiul Constanța-Etapa 1”, începând cu data de 10.11.2022, ora 08:00, s-a oprit furnizarea energiei termice către următoarele puncte termice: Pe durata executării acestor […]

V-ar putea interesa și: