O societate comercială vrea să construiască un bloc pe strada Corneliu Coposu din cartierul Palazu Mare, municipiul Constanța. A depus cerere pentru eliberarea autorizației de construcție pentru un imobil cu demisol , parter si 4 etaje.
O parte din cei care locuiesc pe strada Corneliu Coposu i-au adresat o scrisoare deschisă primarului Constanței, prin care spun că noul imobil va crea unele probleme.
Scrisoarea deschisă nu este semnată de niciun locatar, nominal, ci de „Locuitori ai cartierului Palazu Mare – strada Corneliu Coposu”, și este trimisă de pe o adresă de email neverificabilă.
Am ales totuși să publicăm problemele reclamate, pentru că intenția de a construi acolo un bloc există. Greșelile de ortografie nu ne aparțin.
Iată ce scrie în ea:
- Constructia unui bloc intr-un cartier de case , va limita spatiile verzi existente
- Nu s -a efectuat un studiu din care sa reiasa gradul de insorire a tuturor constructilor mici din zona
- Infrastructura cartierului este proiectata sa suporte un numar limitat de locuitori , reteaua de apa , canalizare , energie
- Accesul la imobil se face pe strazi inguste , de maxim 2 masini
- „Prin construcția acestui imobil, ne va fi îngrădit dreptul la intimidate în locuințe ceea ce contravine prevederilor Constituției României cap II ART.26 ( 1 ) cât și Codului Civil Art 58 ( 1) privind dreptul la intimidate.
- Prin aprobarea unor astfel de constructii colective nu faceți decât să stricați imaginea zonei și respectiv a orașului ce avea în zona noastră PUZ-ul în conformitate cu prevederile aferente construcțiilor individuale D+P+1 și care a fost refăcut în anul 2011 fără o dezbatere reală cu locuitorii zonei.
- Nu este firesc să ne privească în curte un număr foarte mare de persoane ce vor locui în acest imobil în contextul în care noi am construit aceste case tocmai pentru a avea confort și initimitate știind că în această zona vor fi construite doar case cu nivel P + 1, conform PUZ inițial și că acesta nu poate fi schimbat la bunul plac al unuia sau altuia.“
- Dorim să fim înțeleși că nu ne opunem modernizării cartierului în care locuim, dar nu în felul neprofesionist în care se construiește în acest moment .
„Inainte de a lua o decizie, va rugam sa analizati si situatia la fata locului. Atasat va transmitem cateva poze prin care incercam sa va aducem aminte ca Cartierul Palazu Mare a fost proiectat , cartier de case si nu de blocuri , si cum casele construite corect sunt sugrumate de locuinte colective .
Ramanem cu speranta ca veti da ascultare si locuitorilor simpli care au investit intr-un cartier de case si ca ve-ti ramanem ferm in pozitia din campania electorala , cand ati promis ca de a nu mai permiteti constructia de blocuri intre case.”, se mai arată în scrisoare.
Ce se construiește
Firma care vrea să construiască în zonă este C&C Real Ambient SRL. Aceasta a publicat, în noiembrie 2020, un anunț de consultare asupra propunerilor preliminare pentru elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu pentru construirea unui imobil cu demisol, parter și patru etaje, pentru locuințe colective, în cartierul Palazu Mare, pe strada Corneliu Coposu nr. 28, loturile 3 și 4, strada Eugen Lovinescu nr. 23A, lotul 2. Se cere reglementarea terenului pentru construirea unui imobil cu destinația locuințe colective. Conform planurilor, accesul către blocul cu demisol, parter și patru etaje se va face de pe alee privată, ce leagă străzile Corneliu Coposu și Eugen Lovinescu. Terenul vizat de investiția respectivă are ca vecini trei locuințe cu câte un etaj și mansardă, dar și un bloc cu trei etaje. Aleea privată ar urma să fie amenajată și ca acces auto, cu o lățime de șase metri. Parcările se asigură la subsolul imobilului, totalizând 43 de locuri, câte unul pentru fiecare apartament ridicat și șapte locuri suplimentare pentru vizitatori. La intrarea pe aleea privată va fi montată o barieră de acces. Din cei 1.242 de metri pătrați ai terenului unde urmează să fie ridicat blocul, 671 mp vor fi pentru construcții, 260 mp pentru circulații și 310 metri pătrați vor fi spații verzi.
Articole similare:
„Locuințe” care încalcă legea în Mamaia. Autoritățile nu fac nimic
Circa 18.000 de români își vor putea cumpăra o locuință prin programul „Noua casă”