Se deschide primul parc de aventură de pe litoral

La sfârșitul lunii martie se deschide primul parc de aventură de pe litoralul românesc. Sub brandul Paradis –Vacanțe de vis, una dintre cele mai mari și credibile agenții de turism din România (aflată în top 3 turoperatori pe litoralul românesc și desemnată Touroperatorul anului 2011), Paradis Land este locul perfect pentru petrecerea timpului liber înconjurat de natură. Amplasat în pădurea Comorova din stațiunea Neptun, pe o suprafață de 2 hectare, Paradis Land înseamnă 11 trasee diferite ca mărime, grad de dificultate și de aventură, jocuri de cățărare, tir cu arcul, airsoft, Petanq, trasee de tiroliene, trasee ridicate la înălțimi de peste 10 m ș.a.
„Paradis Land este un concept ce se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Dat fiind poziționarea geografică și potențialul turistic al zonei, pe perioada sezonului estival, mai – septembrie, va fi un pol de atracție pentru turiștii de pe litoralul românesc. Paradis Land va fi deschis 10 luni/an. De asemenea, ne dorim ca în viitorul apropiat să dezvoltăm o zonă de minigolf (cu echipamente profesioniste – concept nou în România), o zonă de paint-ball și trasee de bicicletă”, a declarat Aurelian Marin, manager general Paradis-Vacanțe de Vis, investitor.

Paradis Land va fi al doilea ca mărime din țară, după cel de la Brașov, iar ideea inițierii unui astfel de proiect la malul mării este rezultatul experienței acumulate de agenția de turism Paradis – Vacanțe de Vis în oferirea unor sejururi inedite pe litoralul românesc.Tarifele de intrare în Paradis Land variază între 35 de lei pentru copii şi 50 de lei pentru adulţi.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

PSD vrea să mă reducă la tăcere pe tema românilor din afara țării

vin mart. 6 , 2015
Bogdan Diaconu (foto: Facebook.com) PSD a cerut înlocuirea mea din Comisia pentru comunitățile de români din afara țării pentru a mă reduce la tăcere pe această temă care deranjează foarte tare Guvernul condus de Victor Ponta. Am fost anunțat de această mutare tipică a PSD-ului de a ascunde mizeria sub […]

V-ar putea interesa și: