Asociația Dăruiește Aripi, cu sprijinul unei companii private, înființează Centrul Regional de Boli Autoimune – Autoinflamatorii și Rare în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Centrul va deservi lunar peste 300 de pacienți,atât adulți cât și copii, din zona de sud-est a României. Pentru prima dată, acești pacienți vor beneficia de o structură dedicată pentru acces la diagnostic precoce și terapii moderne.
„Noul centru este un proiect pe care l-am gândit după modelul unor centre similare din Europa și pe care l-am transformat în realitate prin implicarea imediată a Asociației Dăruiește Aripi. Este o mare bucurie să am siguranța că pacienții noștri vor beneficia nu numai de un proces terapeutic de înaltă calitate, dar și de o calitate a vieții sporită. Din păcate, prea puțin se vorbește de calitatea vieții unui pacient în România.“, a declarat Ana-Maria Ramazan, medic primar reumatologie și medic specialist pediatru.
Centrul regional găzduit la Constanța este implicat și în programul european EUSTAR și este cel de-al patrulea la nivel național, adăugându-se celor două centre de la București și celui de la Cluj-Napoca.
În viitor, centrul va extinde echipa medicală pentru a deveni un Centru de Excelență în diagnostic și tratament pentru bolile autoimune, hemofilie și boli autoinflamatorii, conectat cu parteneri la nivel european. De asemenea, se va dezvolta un Registru Regional de Boli Autoimune și Rare, care va ține evidența pacienților și va contribui la dezvoltarea de servicii noi dedicate acestora.
„Am creat această structură având în gând nevoile pacienților cu boli rare, ale căror provocări unice necesită o abordare specializată și personalizată. Prin proiectele noastre, ne implicăm acolo unde găsim medici dedicați care vor să crească standardele de îngrijire ale bolnavilor. Este și cazul doamnei doctor Ana-Maria Ramazan care a venit cu acest model de bună practică din străinătate.”, a precizat Alina Pătrăhău, președintele Asociației Dăruiește Aripi.
Recomandare: