Lucrările la complexul imobiliar Energia Residence, situat în cartierul Compozitorilor din municipiul Constanța, înaintează în ritm susținut.
Primele două blocuri, la care construcția a început în primăvara acestui an, au ajuns la etajul al șaselea, iar la alte două se lucrează deja la etajul al doilea. Blocurile vor avea nouă etaje (cu terasă la ultimul care va putea fi folosită de toți locatarii).
De asemenea, după cum se vede în imagini, se lucrează și la realizarea pereților exteriori și interior.
„Proiectul nostru avansează! Vă invităm la biroul de vânzări din str. Constantin Bobescu nr. 101, pentru a vă alege un apartament cu prețuri începând de la 970 euro/mp.”, transmit reprezentanții dezvoltatorului imobiliar, pe pagina lor de Facebook.
Detalii puteți obține la fața locului, unde este amenajat un birou de vânzări, sau la numărul de telefon 0790.000.294.
Apartamentele se vor preda la cheie, cu baie utilată. Singurul lucru pe care va trebui să-l faceți, în afara mobilei, va fi să puneți lustrele pe care vi le doriți.
Apartamentele respectă Legea locuinței, care spune ce suprafețe trebuie să aibă camerele, dar nu numai. Veți regăsi, de pildă, spații de depozitare, așa cum nu oferă multe imobile, deși sunt obligatorii.
În plus, complexul va fi dotat și cu stații de încărcare a mașinilor electrice, o facilitate care va fi din ce în ce mai căutată de cumpărători. Evident, fiecare apartament are un loc de parcare, suprateran sau subteran. În plus, se vor amenaja câteva zeci de locuri pentru vizitatori.
Dezvoltatorul vă oferă posibilitatea de a alege diverse modalități de plată.
Mai jos puteți vedea câteva tipuri de apartamente, dar și prețurile actuale. Aveți la dispoziție de la studiouri la apartamente cu 4 camere.
Cei care construiesc Energie Residence au experiență în imobiliare. De pildă, construiesc și Zen Residence, ansamblu imobiliar aflat la ieșirea din Constanța spre Ovidiu, lângă centrul comercial Tom.
Vă recomandăm și:
Apartamentele din România, printre cele mai ieftine din Europa
Cerere mare pe piața imobiliară. Energia Residence majorează ușor prețurile
Mai puține locuințe noi în Constanța