Reprezentanții Primăriei Constanța au declarat, sâmbătă, că se muncește în continuu la ansamblul de locuințe distrus de incendiu.
Echipele RAJA, Enel, Confort Urban, ale firmei de salubrizare, ale Poliției Locale acționează împreună pentru ca urmările încendiului devastator sa fie diminuate cât mai repede. Cei de la regia de apă acționează pentru refacerea instalației de apă. Sunt susținuți în acest demers de echipele ENEL care ii ajută să pornească hidrofoarele și pompele de apă, astfel încât cele 2 scări ale blocului, cele afectate mai puțin de incendiu, sa poată beneficia de apă potabilă.
„Această situație trebuie gestionată foarte eficient. Trebuie să acționăm atât pentru refacerea clădirii, cât și pentru acordarea de ajutor persoanelor care au rămas fără adăpost”, a precizat primarul Constanței, Vergil Chițac.
Recomandare: Surpriza imensă pe care au avut-o doi americani care locuiau în blocul groazei și care au fost salvați de un cățel
Astăzi, echipele Confort Urban au început să ridice epavele mașinilor distruse de flăcări. În urma lor, intervin echipele de curățenie.
În continuare, cele trei scări ale blocului T3 sunt păzite atât de polițiștii locali, cât și de cei de la Poliția Municipiului. Nu se intră în imobil decât cu aprobarea acestora.
Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a fost și astăzi prezent la ansamblul imobiliar afectat de incendiu.
„În continuare, ii asigurăm pe locatarii afectați de incendiu de tot sprijinul municipalității. Dacă nu și-au rezolvat situația locativă, îi putem ajuta.”, a declarat acesta.
Luni, la solicitarea asociației de proprietari, firme avizate ANRE vor veni pentru evaluarea situației și pregătirea planului de intervenție pentru ca imobilul sa poate fi, din nou, racordat la gaze și energie electrică.
Tot luni, președintele asociației de proprietari va deschide un cont bancar pentru donații. Campanie de donații va fi susținută de Primăria Constanța. Orice ajutor este binevenit.
„Victimele incendiului au nevoie de tot sprijinul pentru a putea depăși această situație dramatică. Împreună, autorități, mass-media, ONG-uri putem face un mare bine pentru acești oameni.”, transmite primăria.
Recomandare: Dumnezeu mai are nevoie de preotul Claudiu Banu pe pământ. „Nu, Andrei, nu vom muri!”