Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța

RAJA a anunțat că, la nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale. Aceste operațiuni sunt prevăzute în cadrul contractului – CL 34 „Reabilitare conducte magistrale, tronson 3 – municipiul Constanța”, în valoare de aproximativ 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, începând din noaptea de luni spre marți – 29 octombrie 2024, ora 00:00, până miercuri – 30 octombrie 2024, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:

  • Coiciu;
  • Compozitori;
  • Icil;
  • Inel I (cu zona Baba Novac) și Inel II;
  • Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Brătianu;
  • Zona Oil Terminal.

În aceeași perioadă, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele Badea Cârțan, Gară, Abator, Far și Km 4. În funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare cartier afectat.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.”, a transmis RAJA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța

  1. Inconștienților lasati 2(doua) zile oamenii fără apă?Se oare că felix-psd-istul v-a fost bun profesor în materia ignorării contribuabilii și a vă bate joc de ei cât puteți.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Abuz în serviciu și delapidare: ar fi decontat fără drept contravaloarea unor servicii prestate de muncitori zilieri şi a unor lucrări nereale de împăduriri, defrişări

mie oct. 23 , 2024
Poliţiştii din Constanţa au făcut, miercuri, 27 de percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu şi delapidare, într-un dosar în care mai mulţi angajaţi ai unui ocol silvic sunt suspectaţi că au decontat fără drept contravaloarea unor servicii prestate de muncitori zilieri şi a unor lucrări de împădurire şi defrişări […]

V-ar putea interesa și: