Noi reguli de circulație vor fi instituite pe un tronson al străzii Ecaterina Varga din municipiul Constanța. Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
Astfel, începând cu data de 19 decembrie, circulația rutieră va fi reorganizată pe strada Ecaterina Varga, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Negru Vodă spre bulevardul Ferdinand.
Instituirea regimului de sens unic, invers decât este acum pe această stradă, a fost necesară pentru a oferi o alternativă de circulație autovehiculelor cât și pentru decongestionarea traficului rutier, precum și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar.
„Vor fi amenajate locuri de parcare care vor fi puse la dispoziția riveranilor.”, spune primărie, deși acum se parchează pe ambele părți ale străzii. Ce-i drept, la liber.
În contextul noilor reglementări, primăria roagă conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Asta este o incercare de decongestionare a circulatiei pe Mircea cel Batran, mai concret, a problemelor create de disparitia benzii nr 1 dupa intersectia cu Ferdinand (fara cedarea prioritatii inainte de ingustarea la 2 benzi, prin introducerea aberanta a unei piste de biciclete pe partea stanga a strazii). Acum locuitorii de pe Ecaterina Varga circula mai lesne pe Ferdinand ( dupa acordarea prioritatii la intrarea spre dreapta pe Ferdinand) dar nu vor putea vira la stanga, cum o faceau cand circulau pe Negru Voda- Mircea cel Batran. Singurul plus este ca pot circula prioritar spre bd.Mamaia, dar si asa cele 2 benzi de pe Mircea „colecteaza” traficul de pe Ferdinand (2 benzi) plus cel de pe Mircea (dinspre Negru Voda). Iar, spre exemplu la revenire acasa nu se mai poate intra direct din Ferdinand, ci pe Tomis (cu schimbarea benzilor 3-2-1), Negru Voda, Ecaterina Varga. Are vreun sens modificarea asta?
Nu, categoric! Toate modificarile facute in scopul clamatei „mobilitati urbane” sunt ilogice, de fapt duc spre o imobilitate urbana. Vezi si coada de la intersectia cu Mamaia a strazii Mircea: inainte erau 4 benzi acum 3 din care una f larga pt dreapta una pentru stanga care mai mult e goala si UNA SiNGURA pt directia inainte, directie pe care merg 80% din participanti la trafic, in conditiile in care dincolo de intersectie sunt 2 benzi de circulatie. Linia continua pe Lapusneanu parca e trasata de un om beat! Pista de biciclete coboara de pe trotuar pt a ocoli Crazy!