Se testează vaccinul care tratează alergia la părul de pisică

Compania farmaceutică franco-canadiană Angany a demarat un prim studiu clinic care are drept obiectiv testarea pe oameni a unui vaccin pentru tratarea alergiei la părul de pisică, a precizat aceasta într-un comunicat dat luni publicităţii, potrivit AFP.

Vaccinul-candidat, denumit ANG-101, are la bază dezvoltarea unei „bioparticule care imită forma şi mărimea unui virus şi a cărei suprafaţă este acoperită de mii de copii ale alergenului principal al pisicii, proteina Fel d1.”, a explicat compania.

Primii pacienţi care vor participa la studiul clinic au fost recrutaţi la spitalul Royal Brompton din Londra.

Testat în prealabil pe animale, acest tratament a declanşat „o producţie de anticorpi foarte puternică, capabilă să blocheze reacţia alergică”, a precizat pentru AFP cofondatorul Angany, Loic Faye.

Tratamentul actual împotriva alergiilor constă în injectarea unor doze în creştere din extrase de alergeni: este vorba despre desensibilizare, un proces lung şi nu întotdeauna eficient. Antihistaminicele sunt utilizate de asemenea pentru ameliorarea simptomelor asociate alergiilor.

„ANG-101 este primul dintr-un portofoliu de vaccinuri în dezvoltare care vizează alergiile majore de care suferă oamenii şi animalele de companie.”, a subliniat la rândul său Louis-Philippe Vézina, preşedinte-director general al Angan, într-un comunicat.

Tehnologia a fost dezvoltată în Franţa, la Val-de-Reuil (nord-vest) de start-ul-ul francez Angany Genetics, creat în 2010 şi devenit Angany după ce a fost preluat de canadieni în 2017.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

De ce s-a răsturnat autocarul în care se aflau peste 80 de ucraineni

lun oct. 9 , 2023
La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 2A, în apropierea orașului Hârșova, s-a produs un accident rutier. „Din primele informații reiese că accidentul ar fi fost cauzat de explozia cauciucului unui autocar […]

V-ar putea interesa și: