Ședință extraordinară a Consiliului Municipal Constanța. Administrația Chițac insistă și cere Guvernului Portul Tomis și Lacul Tăbăcărie

Portul Tomis Constanța

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Municipal Constanța, joi, 3 iunie. Pe ordinea de zi se află mai multe puncte. Cele mai importante se referă la Portul Tomis și Lacul Tăbăcărie, pe care primarul și echipa sa le vor în administrare.

Este a a doua oară când proiectul este supus la vot. Prima dată a fost adoptat, dar Prefectura Constanța a constatat unele aspecte de nelegalitate.

Iată ordinea de zi.

  1. Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului ”Port Tomis” din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în domeniul public al municipiului Constanța;

 iniţiator: primar Vergil Chițac

              – avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului “Lac Tăbăcărie” din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în domeniul public al municipiului Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chițac

              – avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind solicitarea către Consiliul județean Constanța în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii unor imobile din domeniul public al Judeţului Constanţa în domeniul public al municipiului Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chițac

              – avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotǎrâre privind încetarea aplicabilitătii prevederilor HCL nr. 57/2021 pentru modificarea HCL nr. 411/2019 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane către societatea CT BUS S.A. și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin concesiune în municipiul Constanța;

iniţiator: primar Vergil Chițac

         – avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa;

iniţiator: primar Vergil Chițac

        – avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de radiere din evidențele de  cadastru și carte funciară a dreptului de administrare al Consiliului local al municipiului Constanța asupra imobilului constând în suprafața de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol inclusiv luciul de apă aferent;

     iniţiator: primar Vergil Chițac

        – avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

  1. Proiect de hotǎrâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la trecerea unor imobile din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin UM0406 Constanța în domeniul public al municipiului Constanța;

 iniţiator: primar Vergil Chițac

                 – avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ministrul Ghinea, USR, vrea să descurajeze pensionările anticipate

mie iun. 2 , 2021
Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat că va fi modificată procedura de ieşire la pensie anticipată, astfel încât să fie descurajată această practică. Cristian Ghinea a fost întrebat, miercuri, despre interdicţia de a te pensiona anticipat şi a precizat: „Va fi modificarea procedurii, ca să zic aşa. Procedura va […]
Coadă în sediul Casei Județene de Pensii Constanța

V-ar putea interesa și: