Senatorul Ștefan Mihu a adus în fața Parlamentului aspectele pozitive, dar și problemele reale ale sistemului de învățământ

Ștefan Mihu senator PSD
Senatorul PSD de Constanța Ștefan Mihu, la tribuna Senatului României

Senatorul Ștefan Mihu a adresat, în ședința Senatului de astăzi, 11 septembrie 2019, o declarație politică având ca temă deschiderea noului an școlar în învățământul preuniversitar.

Senatorul constănțean a subliniat importanța creșterii calității actului educațional. De asemenea acesta semnalează faptul că școala trebuie să răspundă solicitărilor societății actuale.

Iată, în întregime, declarația sa:

„După cum este cunoscut, zilele acestea am fost cu toții martori la un eveniment deosebit în viața societății românești: deschiderea oficială a cursurilor pentru învățământul preuniversitar, de toate gradele. În termeni concreți, peste 2,8 milioane de tineri și foarte tineri și-au început sau reluat activitatea școlară în peste 6200 de unități de învățământ, beneficiind de suportul și asistența a peste 215.000 de cadre didactice. Am ținut să menționez aceste cifre, mai mult sau mai puțin seci, tocmai pentru a evidenția semnificația și dimensiunile cu totul deosebite ale acestui moment! 

Evenimentul nu a trecut neobservat, fiind marcat de numeroase manifestări festive, care s-au bucurat de prezența și participarea activă a unor personalități ale vieții noastre politice și sociale.

În acest context, se cuvine să remarcăm că, în ultimii ani, au fost întreprinse o serie de măsuri  menite să contribuie la ameliorarea calității actului de învățământ, în acord, de altfel, cu prevederile programului de guvernare PSD pentru perioada 2017-2020.

Între inițiativele cu impact direct privind ameliorarea procesului de învățământ, menționez, printre altele : modernizarea a 115 unități de învățământ; alocarea a circa 24 de milioane de euro, vizând susținerea a 27 de proiecte în cadrul programului «Profesori motivați în școli defavorizate», de care au beneficiat peste 7000 de dascăli ; oferirea de burse cu finanțare europeană privind participarea la programe de educație și formare profesională pentru 80.000 de elevi, dintre care 20% de etnie romă și 20% din mediul rural ; construirea a 90 de creșe și grădinițe prin programe și proiecte, beneficiind de finanțare europeană. Nu în ultimul rând, doresc să evidențiez sporirea relevantă, în medie cu circa 57,6%, a salariilor nete ale profesorilor.

Dincolo de aspectele pozitive și, mai mult sau mai puțin festive, menționate, este important însă să semnalăm, o dată în plus, problemele reale și aș zice eu, cronice, cu care se confruntă, în continuare, învățământul românesc, fie ca vorbim de cel preuniversitar, fie de cel universitar.

Este vorba, în primul rând, de calitatea actului de învățământ, aspect care include și prestația, adică pregătirea profesională a dascălilor noștri din învățământul de toate gradele. Apare, apoi, tot mai stringentă nevoia corelării mai temeinice a sistemului nostru de învățământ cu exigențele reale ale economiei și ale realității vieții de fiecare zi.

Avem nevoie nu de fabrici de diplome, ci de instituții de învățământ capabile să pregătească tineri cu o solidă pregatire teoretică și practică, capabili să se integreze și să răspundă eficient la exigențele economiei naționale, din primul moment, aș spune, al intrării lor în viața reală!

Avem nevoie de instituții de învățământ care să răspundă într-o măsură mult sporită la imperativele, la nevoile stringente ale societății și economiei naționale, fie că este vorba de licee teoretice, licee industriale sau de specialitate și, de ce nu, de școlile de meserii.

Se discută tot mai mult despre această formă de învățământ – am numit-o școlile de meserii – și de exigența asigurării unei pregătiri și specializări profesionale adecvate destinate tinerilor care, dintr-un motiv sau altul, nu pot urma, de la început, un traseu școlar care să se finalizeze cu liceul și, respectiv, facultatea. Acești tineri trebuie să știe că societatea, în ansamblul ei și, mai ales, economia reală au o nevoie absolut imperioasă de tot ceea ce ei pot oferi sau sunt capabili să ofere. Evident că atingerea acestui obiectiv presupune ca instituțiile abilitate ale statului, inclusiv ministerele de resort, trebuie să ofere acestor tineri condiții tot mai atractive de studiu și viață, cu referire expresă și la aspectele sensibile legate de angajarea ulterioara pe piața muncii.

 Concluzionez cu speranța și încrederea că învățământul nostru de toate gradele va reuși să-și redobândească și să-și reconfirme, în cel mai scurt timp, vigoarea, eficiența și, mai ales, vocația tradițională, de pilon de bază al progresului societății românești!”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Autobuzele etajate circulă până pe 15 septembrie

mie sept. 11 , 2019
Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța invită publicul călător să profite de vremea frumoasă din acest weekend și să aleagă autobuzele liniei turistice CiTy TOUR. Autobuzele etajate vor circula până duminică, 15 septembrie 2019 în intervalul orar 10:00 – 18:00. Linia 100 Mamaia circulă pe traseul prelungit, până pe […]
autobuz supraetajat

V-ar putea interesa și: