Senatorul Ștefan Mihu l-a interpelat pe ministrul Turismului. Tema: voucherele de vacanță

Stefan Mihu

Snatorul PSD Ștefan Mihu a adresat o interpelare către Ministrul Turismului, Bogdan Trif, în ședința Senatului de luni, 2 septembrie 2019.

Aceasta cuprinde sesizarea unor disfuncționalități în utilizarea voucherelor de vacanță de către operatorii economici cu activitate în turism.

Senatorul constănțean solicită ministerului măsuri pentru o bună funcționare a sistemului.

„Lansarea voucherelor de vacanță, în urmă cu câțiva ani, s-a dovedit o măsură extrem de bine primită de cetățeni și, în egală măsură, pe deplin pertinentă din punct de vedere economic și deosebit de profitabilă pentru turismul românesc â! Demersul a contribuit în mod semnificativ la impulsionarea dezvoltării și modernizării multor așezăminte hoteliere și pensiuni, îndeosebi din rândul celor cu cotații medii (două sau trei « stele », respectiv « margarete »), oferind, în același timp, oportunitatea pentru mii și zeci de mii de familii să beneficieze de posibilități sporite și binevenite de odihnă, recreere și/sau tratament.”, spune senatorul Ștefan Mihu.

Acesta atrage însă atenția și asupra unor probleme.

Dincolo de aspectele pozitive menționate, este important să semnalăm, însă, că nu toți agenții economici din turism au înțeles, din păcate, să aibă un comportament corect și, în egală măsură legal, atunci când vine vorba de valorificarea voucherelor de vacanță! Există în acest sens, nu puține cazuri, în care proprietari de hoteluri și pensiuni încearcă prin mijloace situate în afara cadrului legal să «stoarcă» profituri suplimentare din utilizarea acestui instrument de plată, pretinzând și impunând, sub diferite pretexte, cotații inferioare voucherelor de vacanță, in raport cu valoarea lor nominală.”, a mai spus senatorul.

În opinia lui Ștefan Mihu, Ministerul Turismului are datoria să intensifice controalele.

„Față de cele de mai sus, apreciem că Ministerul Turismului are datoria și responsabilitatea multiplicării controalelor efectuate la nivelul unităților de cazare din rețeaua națională de hoteluri și pensiuni, vizând verificarea modului în care acestea își îndeplinesc obligațiile legale de funcționare asumate, inclusiv atunci când se pune problema utilizării voucherelor de vacanță, fară a exclude, acolo unde este cazul, sancțiunile de rigoare pentru cei care încearcă să «fenteze» legea.”, a conchis senatorul constănțean.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Schimburile comerciale dintre România și Emiratele Arabe Unite, în creștere. Investiții importante în Constanța

mar sept. 3 , 2019
Emiratele Arabe Unite (EAU) reprezintă pentru România unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali, dar şi cu potenţial investiţional, din zona Golfului, volumul schimburilor comerciale bilaterale atingând valoarea de 151,26 milioane dolari în prima jumătate a acestui an, conform datelor furnizate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat […]

V-ar putea interesa și: