Septimiu Bourceanu despre afirmațiile Feliciei Ovanesian: „Oamenii nu ne-au votat pe noi să ne plângem”

City managerul municipiul Constanța, Felicia Ovanesian, a acordat un singur interviu în cele aproape 10 luni, de când a fost numită în funcție. În cadrul său, a declarat că Primăria Constanța este în pragul prăbușirii, că suntem într-o stare de dezastru, de calamitate.

Pe mine unul, declarațiile acestea m-au făcut să mă gândesc serios dacă nu e cazul să plec din Constanța și să mă stabilesc în alt oraș, din România sau de peste hotare. Pare singura soluție.

L-am întrebat pe senatorul Septimiu Bourceanu, care este și președintele Organizației municipale PNL Constanța, în emisiunea „Realitate locală”, care va fi difuzată de Dobrogea TV luni, 18 octombrie, de la ora 19.00, dacă este de acord cu afirmațiile city managerului.

„Situația în primărie nu era simplă, știe toată lumea. Oamenii nu ne-au votat pe noi să ne plângem. Oamenii ne-au votat, din punctul meu de vedere, pentru că noi am generat speranță, pentru că lucrurile se vor îmbunătăți. Foarte mulți oameni înțeleg că lucrurile nu se îmbunătățesc peste noapte. Așteptările sunt să se îmbunătățească într-un timp foarte, foarte scurt. Dar, din punctul meu de vedere, atât timp cât ești în administrație publică ești în serviciul public. Toată lumea știa că lucrurile nu sunt simple în Primăria Constanța. Mai mult decât atât, știai după cine preiei.”, a declarat acesta.

Liberalul a mai spus că aleșii locali trebuie să stea de vorbă cu oamenii, să fie acolo, lângă ei.

L-am întrebat și dacă PNL va cere demiterea city managerului, dacă la finele anului nu își va fi îndeplinit obligațiile asumate prin contract.

„Aceasta este o discuție între ea și domnul primar.”, a spus Septimiu Bourceanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Vitralii în negura izolării”, un proiect emoționant dedicat memoriei victimelor regimului comunist. Reprezentații în Planetariul din Constanța

lun oct. 18 , 2021
Asociația Culturală Georgiana Rusu organizează, în Constanța, un proiect cultural emoționant, o adevărată lecție de istorie pe care nu trebuie să o uităm. Se numește „Vitralii în negura izolării” și este dedicat memoriei victimelor campaniei opresive declanșate și întreținute de regimul comunist în anii ’50 ai secolului trecut, în timpul […]

V-ar putea interesa și: