Serviciile de eliberare a pașapoartelor și a permiselor de conducere din Constanța vor avea program normal de lucru în zilele de 16 și 17 august 2018.
Decizia de a păstra programul normal de lucru în zilele de 16 și 17 august a.c.pentru serviciile publice comunitare de eliberare a pașapoartelor și a permiselor în perioada menționată, a fost luată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că luna august reprezintă o perioadă de vârf din punct de vedere al cererilor de eliberare a documentelor de călătorie și a permiselor de conducere.
Precizăm că în data de 15 august a.c., serviciile de eliberare a pașapoartelor și a permiselor de conducere nu vor avea program cu publicul.
Persoanele care doresc să depună cererile de eliberare a documentelor în zilele de 16 și 17 august a.c. trebuie să aibă în vedere că unitățile de trezorerie nu au program de lucru în zilele respective.
Astfel, taxele trebuie achitate la unitățile de trezorerie înainte de 15 august sau prin celelalte metode admise prin lege: on-line sau la unitățile CEC Bank.
Reamintim faptul că pentru serviciile publice comunitare de eliberare a pașapoartelor din 30 de județe a fost prelungit programul de lucru, activitatea cu publicul desfășurându-se între orele 08.30-18.30.
De asemenea, pentru serviciile care deservesc cetățenii din București și Ilfov programul de lucru este în zilele de luni, marți și miercuri între 08.30 și 18.30, iar în zilele de joi și vineri de la ora 08.30 până la ora 16.30.
Pentru preluarea într-un timp cât mai scurt a tuturor solicitărilor de eliberare a documentelor au fost deschise încă 12 noi ghișee de lucru cu publicul la serviciile de eliberare a pașapoartelor din județele Alba, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu și Vaslui.
Totodată, programul de lucru cu publicul al serviciilor de eliberare a permiselor de conducere a fost prelungit cu două ore, între 08.30-18.30, în județele Ilfov, Prahova, Argeș, Dolj, Dâmbovița, Constanța, Brașov, Mureș, Cluj, Timiș, Suceava, Iași, Galați și Municipiul București.
Recomandăm cetățenilor să consulte paginile de internet ale instituțiilor prefectului pentru a se informa cu exactitate asupra programului de lucru și asupra actelor necesare pentru eliberarea documentelor solicitate.