Un agent de poliţie din judeţul Galaţi s-a sinucis, marţi, tăindu-şi venele şi apoi împuşcându-se în cap cu armamentul din dotare. El avea doar 21 de ani şi a terminat studiile în martie.
Conform IPJ Galaţi, marţi, Poliţia Oraşului Târgu Bujor a fost sesizată, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un tânăr, de 21 de ani, cu domiciliul în aceeaşi localitate, şi-ar fi tăiat venele şi s-ar fi împuscat în cap, fiind în stare de inconştienţă.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că tânărul este poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi şi, în momentul producerii incidentului, se afla în concediu.
Bărbatul a fost găsit de mama sa, într-una din încăperile locuinţei, căzut la podea, în stare de inconştienţă şi prezentând o leziune în zona capului.
Personalul medical din cadrul SMURD Galaţi care a ajuns la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acesta nu a mai răspuns şi a fost declarat decesul.
Poliţistul trecuse testarea psihologică şi era absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia martie 2022.
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a întâmplat acest incident.
Unele surse susţin că tânărul ar fi avut probleme în dragoste, care l-ar fi împins spre gestul extrem. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a întâmplat acest incident.