Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, sunt sărbătoriţi de Biserică în ziua de 21 mai. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, numele de Constantin sau derivate ale acestuia poartă 698.155 de bărbaţi, iar cel de Elena sau derivate ale acestuia 1.123.411 femei.
Cel mai întâlnit nume bărbătesc este Constantin, 440.692, urmat de Costel – 76.185 şi Costică – 25.959. Alte derivate ale numelui Constantin sunt Costin – 22.051, Costinel – 10.598, Costache – 4.439, Costi – 886, Costea – 296, Costeluş – 333, Constandin – 143, Constanţiu – 23, Ilenuş – 7 şi Costelică – 1.
La femei, 846.555 poartă numele de Elena, 100.771 – Ileana şi 61.419 – Lenuţa. Se mai întâlnesc Constanţa – 42.422, Constantina – 20.864, Ilinca – 24.897, Costina – 5.439, Tanţa – 4.768, Nuţa – 3.627, Leana – 2.713, Costinela – 2.431, Nuţi – 1.358, Ilenuţa – 1.057, Ela – 896, Tănţica – 856, Lena – 821, Ilina – 693, Nuţica – 628, Leanca – 351, Costica – 280, Eli – 208, Constandina – 173, Tanţi – 127, Leni – 31, Ilenuş – 21 şi Ilenuşa – 5.
Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai. Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu apostolii”.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de „cezar”, iar cu un an înaintea morţii sale a preluat titlul de „august”. După moartea împăratului Constanţiu, în anul 306, armata l-a proclamat drept August pe Constantin.
Despre tatăl Sfântului împărat Constantin, se spune că: „deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se arăta şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creştinii ce se munceau şi se omorau de ceilalţi împăraţi păgâni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci, creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpânirea lui; iar cei din părţile Răsăritului erau supuşi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocleţian, stăpânea părţile acelea” (Vieţile Sfinţilor).
Confruntarea pe care Constantin cel Mare a avut-o în 28 octombrie 312, cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu, care stăpânea Roma, la Pons Milvius (Podul Vulturului) a marcat convertirea sa la creştinism. În acest loc, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă, care deasupra purta inscripţia: „Întru aceasta vei birui”.
Împăratul şi oamenii săi, comandanţi şi soldaţi care văzuseră minunea, au fost destul de tulburaţi şi înfricoşaţi. Noaptea însă, în timpul somnului, Sfântului Împărat Constantin cel Mare i s-a arătat Iisus Hristos şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei Cruci, cel ce i se arătase şi ziua, şi i-a zis: „Să faci asemănarea acestui semn şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea cetelor şi vei birui nu numai pe Maxentie, ci şi pe toţi vrăjmaşii tăi!” (Vieţile Sfinţilor).
Toată oastea sa a purtat a doua zi închipuirea semnul Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe paveze.
Bătălia a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma: „întâmpinat de tot poporul cu mare bucurie şi cinste; iar el a înălţat mare mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruinţă asupra tiranului cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Spre pomenirea acelei preaslăvite biruinţe, a pus o cruce în mijlocul cetăţii Romei, pe un stâlp înalt de piatră şi a scris pe dânsa: ‘Prin acest semn mântuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului'”.
După câteva luni de la victoria asupra lui Maxenţiu, Constantin acordă libertate de cult generală, cu întâietate pentru creştinism, singura religie netolerată până atunci în Imperiul roman. Edictul din ianuarie 313, de la Milan, este nu numai un act de dreptate ci şi de protejare a creştinilor. Consecvent convingerii şi sentimentului său despre dreptul şi valoarea religioasă şi morală a creştinismului, Constantin l-a apărat şi susţinut continuu, declarându-l religia licita în Imperiul roman („Istoria Bisericească Universală”, 1987).
Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337).
În acord cu credinţa sa, Constantin cel Mare a început să înlăture din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului creştin: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). De asemenea, s-a îmbunătăţit tratamentul în închisori, s-a uşurat situaţia sclavilor, recunoscându-se şi episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i proclama liberi, în biserică, în faţa credincioşilor. S-au luat măsuri de protecţie şi de ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi bolnavi. S-au adus restricţii luptelor de gladiatori. S-a modificat în spirit creştin legislaţia referitoare la căsătorie, la celibatari, la părinţii fără copii, s-a îngreuiat divorţul, s-au pedepsit adulterul şi siluirea, s-a interzis aruncarea copiilor şi s-a îngrădit vinderea lor prin ajutoare date părinţilor săraci („Istoria Bisericească Universală”, 1987).
În 321, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus în Imperiu, Duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor.
În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. La Ierusalim şi în alte locuri din Palestina, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, la Roma şi în alte oraşe, s-au ridicat biserici impunătoare.
Constantin cel Mare s-a hotărât să părăsească definitiv Roma şi să ridice un alt oraş de reşedinţă. Acesta a fost Bizanţul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol – oraşul lui Constantin, inaugurat la 11 mai 330.
A fost botezat în Nicomidia de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia şi de alţi clerici în luna mai 337, cu puţin timp înainte de a muri. Întârzierea botezului era obişnuită în acea vreme. Sfântul împărat Constantin a murit la scurt timp după botez, la 22 mai, în Duminica Rusaliilor şi a fost îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.
Împreună cu Sfântul Constantin cel Mare au fost botezaţi şi ostaşi ai săi, dimpreună cu demnitari ai Imperiului, încât o nespusă bucurie a cuprins toată lumea, spune arhimandritul Cleopa Ilie.
Mama sa, Sfânta Elena, a fost ataşată mult de valorile religiei creştine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta împărăteasă Elena a ridicat lăcaşuri de închinare pentru creştini atât la Ierusalim, cât şi la alte locuri sfinte. Mai întâi însă a dorit să se zidească, la Ierusalim, Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt.
Pentru susţinerea Bisericii, alături de mama Sfântului împărat Constantin, Sfânta Elena, au fost şi soţia sa, Fausta, sora sa, Anastasia, fiica sa Constantina, toate dădeau episcopilor îndemnuri şi mijloace materiale ca să repare bisericile sau să ridice altele mai mari.
Sfântului Constantin cel Mare i-au urmat la tron cei trei fii ai săi, Constantin II (337-340), Constanţiu (337-361), Constans (337-350). Din 350, Constanţiu a domnit singur ca împărat până la 361, când i-a urmat Iulian Apostatul (361-363), care a încercat fără succes să refacă din religia greco-romană o religie favorizată a Imperiului. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; „Istoria Bisericească Universală” vol. I (1-1054), Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987; „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996).
