Parcarea în centrul Londrei este, fără îndoială, unde din cele mai scumpe din lume. La fel și folosirea unui autoturism. Londra este unul din cele mai scumpe orașe de pe Pământ la aproape toate capitolele.
Cu toate acestea, parcarea rezidențială este mai ieftină, în multe cazuri, decât în Constanța.
Am luat un exemplu la întâmplare. Pentru că regulile nu sunt unitare, am ales zona Brent, aflată în nord-vestul capitalei Angliei. Am ales-o pentru are o populație estimată la circa 330.000 de locuitori, deci cam cât Constanța. Este compusă dintr-un mix de zone rezidențiale, comerciale și industriale. Este cunoscută mai bine pentru că aici se află celebrul stadion Wembley.
Haideți să vedem cât plătesc locuitorii pentru un loc de parcare.
În primul rând, la fel ca în toată Europa civilizată, nu există plăcuțe de parcare, ca în Constanța. Există parcări de reședință, fiecare persoană care locuiește în zonă poate parca pe oricare din locurile alocate.
Londonezii taxează parcarea în funcție de capacitatea mașinii și de noxele emise. Sunt trei niveluri:
- Scăzut – emisii de gCo2/km sub 110, capacitate cilindrică sub 1100
- Standard – emisii 110 – 200, c.c. 1101 – 2400
- Mare – emisii peste 200, c.c. peste 2400.
Permisul pentru nivelul standard costă 49 de lire pentru doi ani. Pentru standard – 182, pentru mare – 485.
Pentru a doua mașină, tarifele sunt, în ordine: 146, 279, 581 lire pentru 2 ani. Pentru a treia: 243, 378, 679 lire pentru 2 ani. Cine are motor diesel plătește o suprataxă de 195 lire.
Așadar, pentru o mașină cu motor mic, taxa este de 24 de lire pe an, adică circa 112 lei pe an. În Constanța, cel mai ieftin abonament rezidențial este 199 de lei. Într-adevăr, pentru o mașină standard este mai scump în Londra decât la periferia Constanței. Dar rămâne totuși mai ieftin decât în celelalte zone ale orașului nostru.
Se pot obține și permise rezidențiale pentru un an sau permise de business, tot pentru un an. Cele pentru nivel scăzut costă 25 de lire pe an.
Englezii sunt foarte bine organizați. Există tipuri de abonamente și pentru cei care vin la Wembley, la templele din zonă, la școli. Detalii AICI.
Evident, nici în Londra, ca de altfel în nicio țară care a descoperit apa caldă, nu se rezervă un anumit loc de parcare pe principiul „primul venit, primul servit”, ca în Constanța.
Cei care vin în vizită la rezidenți au nevoie de un voucher de vizitator, care costă 1,55 de lire pentru 2 ore, 3,10 lire pentru 3 ore sau 4,65 lire pentru o zi întreagă.
Salariul mediul în Londra este, potrivit Numbeo.com, echivalentul a 17.317 lei pe lună. Cam de 7 ori mai mare decât în Constanța.
Vă recomandăm și alte articole similare:
Parcarea în Milano, gratuită pentru rezidenți. Fără plăcuțe
Parcarea în Constanța, discriminatorie și printre cele mai scumpe din Europa
Regulamentul parcărilor a fost aprobat de consilierii municipali din Constanța
De la 1 ianuarie 2022, se va majora taxa pentru parcarea rezidențială în Constanța
Asta se întâmplă cînd alegi primar un militar
Hrănit și îmbrăcat de statul român
Un nimeni care nu a făcut nimic în viața lui
Un amiral făcut doar sa mănânce pensia militară
Văi de capul nostru!