Simpozion național. „Mari exilați la Tomis – de la Ovidius la Marin Mincu”

simpozion marin mincu

Teatrul de Stat Constanţa (TSC) şi Centrul de cercetare şi dezvoltare profesională „Studiile Româneşti în Context Internaţional” (STUR) al Universităţii „Ovidius” din Constanţa vă invită să participaţi la Simpozionul Naţional „Mari exilaţi la Tomis – de la Ovidius la Marin Mincu”, organizat în cadrul proiectului „Ovidius in Love – spectacol eveniment”, finanţat de Primăria Constanţa.

Simpozionul va avea loc în sala Teatrului de Stat Constanţa, din Bulevardul Ferdinand nr. 11, în data de 1 Decembrie 2017, la ora 12.00.

Proiectul menționat constă în montarea, la Teatrul de Stat Constanţa, a spectacolului „Ovidius in Love” după romanul „Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu” al scriitorului şi profesorului universitar Marin Mincu, unul dintre fondatorii Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Dramatizarea şi regia spectacolului sunt realizate de Alexander Hausvater, regizor cu reputaţie internaţională, a cărui colaborare cu Marin Mincu a început în 2008, o dată cu dramatizarea şi montarea, la Teatrul din Satu Mare, a unui alt roman al acestuia din urmă, „Jurnalul lui Dracula”.

Ovidius in Love” se va juca în premieră în 30 noiembrie a.c. şi va avea încă şase reprezentaţii gratuite în acest an, în datele de 1, 2, 7, 8, 16 şi 17 decembrie. Acest eveniment dă prilejul de a-l comemora pe Marin Mincu, la opt ani de la plecarea sa dintre noi, în cadrul unui simpozion la care vor participa atât Alexander Hausvater şi alţi realizatori ai spectacolului, cât şi apropiaţi ai regretatului profesor.

Spectacolele încep la ora 19.00. Intrarea este liberă, dar se face pe baza unor invitații care se pot obține de la casieria instituției.

Marin Mincu (1944 – 2009) a fost poet, romancier, critic literar, istoric literar, profesor universitar, desfăşurându-şi activitatea în România (în principal ca profesor la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, între 1990 şi 2009, dar şi în calitate de conducător de doctorate la Universitatea din Bucureşti, în aceeaşi perioadă, până la deces) şi în Italia (la Facultăţile de litere și filozofie ale Universităților din Torino, din Milano şi din Florența, ca lector, conferenţiar şi profesor universitar titular).

Şi-a început cariera la Facultatea de filologie a Institutului Pedagogic din Constanța, în 1968, ca preparator. În 1971, la numai 27 de ani, a devenit doctor în filologie, cu o teză despre poetul Ion Barbu (publicată ulterior şi devenită volum de referinţă în bibliografia critică despre acest poet), ascensiunea până la titlul de profesor universitar fiind rapidă.

Opera sa numără peste 40 de volume (literatură şi critică literară) şi nenumărate studii şi articole în toate revistele literare din România, inclusiv în revista TOMIS din Constanţa, unde M.M. a deţinut o rubrică permanentă din 1968.

Se numără printre fondatorii Universităţii „Ovidius” din Constanţa, în 1990, fiind cel care a deschis drumul către ministrul Educaţiei de la acea vreme, reputatul filosof Mihai Şora. Marin Mincu a propus numele „Ovidius” şi s-a luptat cu succes în scopul de a obţine terenul pentru campus şi finanţarea pentru construcţie.

Ca prim decan al Facultăţii de Litere a obţinut de la minister dreptul universităţii Ovidius de a organiza doctorantură la Constanţa, primul doctor format la Ovidius de către Marin Mincu fiind regretatul conferenţiar Ştefan Cucu care a scris o teză despre „Influenţa lui Ovidius asupra literaturii române”.

Primul titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius a fost decernat în 1994, la iniţiativa lui Marin Mincu, reputatului lingvist Eugen Coşeriu, profesor emerit la Universitatea Tubingen, Germania.

Tot la invitaţia lui Marin Mincu, în 1996 Umberto Eco a vizitat universitatea „Ovidius” şi a ales să primească la Constanţa titlul de Doctor Honoris Causa, primul titlu de acest fel care i-a fost acordat în România, deşi acelaşi titlu îi fusese propus şi de Universitatea din Bucureşti.

Dintre premiile câştigate, Premiul Herder, Premiul internaţional „Eugenio Montale” şi Premiul naţional pentru roman în Italia sunt cele mai prestigioase ale lui Marin Mincu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Peste 670.000 de români au datorii la bănci sau instituții financiare nebancare

lun nov. 27 , 2017
Peste 670.000 de români au datorii la bănci și instituții financiar nebancare (IFN), numărul acestora fiind în creștere de la o lună la alta, conform unei analize de specialitate. Pe fondul aprecierii puternice a euro și a majorării cheltuielilor de consum, tot mai mulți români se văd în imposibilitatea de […]
bani

V-ar putea interesa și: