Situația alarmantă a căminelor studențești din Constanța: mucegai, gândaci și subfinanțare cronică

Un control recent efectuat de Comisariatul Județean Constanța al Protecției Consumatorilor în căminele studențești din Constanța a scos la iveală o situație alarmantă: igienizare precara, instalații defecte, mucegai și condiții de trai care lasă mult de dorit.

Subfinanțarea cronică a acestor structuri de cazare este principala cauză a degradării acestora, iar soluțiile propuse nu sunt nici pe departe suficiente.

Probleme grave constatate

Căminul UMC – Str. Quartului

  • Uși cu garnituri deteriorate;
  • Calorifere ruginite;
  • Aparate de aer condiționat fără mentenanță;
  • Ventilatoarele din băi acoperite de praf.

Căminele Universității Ovidius – FN1, FN2 și FN3

  • Lipsa cantinei;
  • Holuri cu pereți fisurați și crăpați;
  • Fire electrice expuse;
  • Gresie și mobilier deteriorate;
  • Miros de canalizare persistent;
  • Camere neigienizate, cu parchet deteriorat și prize smulse;
  • Colțuri de pereți cu mucegai.

Căminul A2 UMC – Str. Mircea cel Bătrân 104

  • Calorifere ruginite;
  • Cădițe de duș pline de mucegai;
  • Wc-uri cu garnituri defecte;
  • Lămpi de veghe fără capace;
  • Guri de scurgere neigienizate.

Căminul Far 3 UMC

  • Trepte cu gresie spartă;
  • Tavan nevaruit;
  • Gândaci în bucătăriile comune;
  • Prize defecte;
  • Burlane de evacuare murdare;
  • Lipsa plaselor de insecte;
  • Infiltrații prin pereți;
  • Frigidere murdare și supraaglomerate.

Recomandare: Universitatea Ovidius pierde studenți din Constanța, dar vrea să atragă tineri din Ucraina

Cauza principală: subfinanțarea

Universitățile primesc de la stat aproximativ 200 de lei pe lună pentru fiecare student cazat în căminele proprii. Această sumă este insuficientă pentru a acoperi cheltuielile curente, darămite pentru modernizări și renovări. Consumul de apă, curent electric, întreținerea mobilierului și a instalațiilor sunt costuri care depășesc acest buget minimal.

Subfinanțarea structurilor de acest tip naște monștrii pe care îi vedeți.

Am discutat cu reprezentanții structurilor verificate și am aflat că, pentru un student, statul român plătește în jur de 200 de lei pe lună pentru cazare – sumă absolut insuficientă pentru a acoperi cheltuielile.

Din acești bani ar trebui acoperită nu numai întreținerea, ci și renovarea periodică a structurilor de cazare.

Mai mult decât atât, ar trebui avut în vedere și mobilierul, zonele de preparare și servire a mesei și multe altele. Consumul de apă pentru duș, electricitatea, căldura, ustensilele pentru curățenie – toate acestea costă mai mult decât suma alocată.

Am primit de la cei verificați noi regulamente și modificări în funcție de ceea ce am găsit inclusiv în camerele studenților. O mizerie greu de descris în cuvinte la unele dintre camere.”, a declarat Horia Constantinescu, comisarul șef al CJPC.

Soluții propuse

Autoritățile au decis să nu evacueze studenții, dar au impus următoarele măsuri imediate:

  • Igienizarea urgentă a băilor;
  • Introducerea unui nou regulament de cămin care obligă studenții să își mențină camerele curate;
  • Verificări periodice pentru menținerea standardelor de igienă.

Totuși, aceste soluții sunt doar remedii temporare. Fără o suplimentare a bugetului alocat căminelor studenșești, situația va continua să se degradeze.

Cine este responsabil?

Problema căminelor nu ține doar de administrație, ci și de studenți. Lăsarea mâncării pe jos sau uitarea resturilor alimentare favorizează apariția gândacilor. Totuși, administrația este cea care ar trebui să se asigure că igiena este respectată și că standardele minime sunt menținute.

Este clar că fără o finanțare adecvată și o administrare eficientă, căminele studențești din Constanța vor continua să fie un mediu insalubru, iar studenții vor fi nevoiți să suporte condiții improprii de trai.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Călin Georgescu, scos definitiv din cursa prezidențială! Curtea Constituțională i-a respins ultima șansă

mar mart. 11 , 2025
Contestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei de invalidare a candidaturii la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Curtea Constituțională. Călin Georgescu pierde astfel ultima cale de atac și nu va fi prezent pe buletinul de vot la scrutinul din 4 mai. Judecătorii constituționali au respins toate contestațiile depuse în ultimele […]