De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 228 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 11 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 171 de pacienți au fost declarați vindecați. De altfel, rata de vindecare din Constanța este de peste 70%, printre cele mai ridicate din toată țara.
În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 343 de persoane, care ocupă 15% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 502 persoane în izolare la domiciliu.
De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 8.956 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 12.876.245 lei. Dintre acestea, 113 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 174.514 lei, din care 85, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 2.962 de verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (măsuri de izolare, verificarea documentelor privind deplasarea sau libera circulație). Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 81 de societăți comerciale și PFA.
Pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, 1.001 forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost angrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.