Șoferul care a omorât doi tineri ar fi fost oprit de poliție cu câteva ore înainte de tragedie

Un cititor ne-a transmis o informație pe care, deși nu am putut să o verificăm din trei surse, am decis să o publicăm, pentru a ajunge în atenția autorităților.

Acesta spune că șoferul drogat fusese oprit de politie in acea seara in jurul orei 03:00, dar din diverse motive a fost lasat sa plece. Mai spune că exista martori care au vazut asta.

„Masina respectiva era trasa pe dreapta pe E87 (strada principala) de un echipaj de politie in fata unui magazin non stop situat pe segmentul de E87 cuprins intre strada Ion Creanga si strada Plajei in jur de ora 03:00. Pe google street view locatia respectiva apare ca fiind “Market Adde Ami”. Am admirat masina, dar soferul parea foarte agitat in momentul in care politia ii verifica actele, in masina era cel care a fost arestat impreuna cu niste fete. Peste 5 minute m-am intors la locul respectiv, iar masina era incuiata si cu motorul oprit, am presupus ca respectivul a fost luat la sectie, dar aparent, peste doua ore a omorat doi oameni la volanul acestei masini.”, ne-a spus cititorul nostru.

A menționat că în fața magazinului respectiv erau si doua persoane care stăteau la bere la o masa, deci mai sunt si alti martori care au vazut acest lucru.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polaris Constanța colectează gratuit deșeurile voluminoase

lun aug. 21 , 2023
Polaris M Holding Constanța colectează gratuit deșeurile voluminoase. În săptămâna 𝟐𝟏 – 𝟐𝟕.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟑, bena pentru colectarea deșeurilor voluminoase va fi amplasată lângă platforma 38, str. Stadionului, bl H 16 A În aceste containere se pot depune mobilier, canapele, saltele, uși, obiect de uz sanitar, mochete, calorifere etc. Pe lângă aceste […]

V-ar putea interesa și: