Soția deputatului Focșa: „Voi demara procedura de divorț. Am părăsit domiciliul”

focsa

Soția lui Dumitru Focșa, deputatul AUR de Constanța, a oferit declarații pentru postul de televiziune Antena 3, după ce a fost agresată. Femeia spune că a părăsit domiciliul alături de copil și intenționează să divorțeze.

Mai mult, aceasta a explicat de ce nu a cerut ordin de restricție împotriva soțului său violent.

Am considerat că nu este necesar atâta timp cât eu plec, părăsesc domiciliul conjugal și mă mut la casa mamei mele, la Brăila, și aici îmi voi continua viața de acum înainte. Deci am considerat că nu am nevoie de acest ordin de protecție”, a explicat femeia.

Totodată, ea a mărturisit faptul că dorește să divorțeze de Dumitru Focșa.

Sigur da. Este prima dată când a fost ceva mai grav, dar incidente și conflicte în familie au mai fost de-a lungu celor 13 ani de când suntem împreună. Nu a fost ceva peste care să nu putem să trecem, dar acum a fost ceva mai grav. Un om este violent din fire și să-l determine orice conflict. În cazul nostru poate a fost un cumul de mai mulți factori cu un consum de alcool, stres, nu știu.

El are o fire mai impulsivă, dar acum, de data asta, s-a întâmplat într-un context în care s-au acumulat mai mulți factori. A cedat nervos. Sigur că eu consider că nu trebuie să se ajungă niciodată la așa ceva. De aceea am făcut toate demersurile legale, de aceea voi demara și procedura de divorț. Am părăsit domiciliul. Copilul este cu mine, se va urma și în privința copilului tot procedura legală, autoritățile își vor face datoria. Și în acest caz am fost ajutată, a fost consiliată, deci urmează să fiu în continuare consiliată.

(…) În ultimii doi ani au fost mereu nemulțumiri legate de lipsa timpului petrecut împreună, de lipsa implicării în problemele de familie, de diverse. Sunt probleme personale, nu vreau se le discut public”, a declarat soția deputatului AUR, Dumitru Focșa, potrivit Antena 3.

Reamintim că joi, 5 ianuarie, în jurul orei 2:00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Andrei Caramitru dă de pământ cu USR: „Un partid închis, obsedați de scaunul lor mizer. Nici unul nu are de fapt bani sau un job/profesie reală”

vin ian. 6 , 2023
Andrei Caramitru, economist și fost consilier al liderului USR Dan Barna, susține că a identificat „problema fundamentală a USR”. Într-un articol publicat pe pagina sa de Facebook, economistul consideră că PNL și PSD sunt mai deschise și tolerante intern decât USR. „Nici nu se compară”, crede Caramitru: „pentru că nici […]
andrei caramitru

V-ar putea interesa și: